Judecătorii Tribunalului Timiș au pe masă o nouă solicitarea a fostului primar, pentru anularea ordinului dat de prefectul Mihai Ritivoiu, prin care Claudiu Buciu a fost demis din funcție.
Avocații edilului au folosit o cale extraordinară de atac și au deschis un nou proces pentru o „acţiune în constatare revizuire privind DOS 3201/30/2022”. Prima înfățișare a fost stabilită pentru marți, 7 februarie, în acest an.
„E o cale extraordinară de atac. Practic solicităm anularea hotărârii prin care a fost menținută valabilitatea ordinului dat de Prefect”, a declarat Claudiu Buciu, pentru Lugojeanul.ro.
Vă reamintim că, fostul primar a pierdut ambele procese deschise după ce a fost demis prin ordinul prefectului, pentru că și-a schimbat domiciliul în timpul mandatului, și cel privind suspendarea, și cel pentru anularea ordinului. În situația în care ar câștiga noul proces, Claudiu Buciu poate să revină pe funcția de primar de la Lugoj. Dacă îl va pierde, fostul primar mai poate să revină în funcție doar după organizarea de alegeri locale. De altfel, Buciu a anunțat deja că va candida la viitoarele alegeri, ori din partea PNL, ori independent.