Deputatul PNL Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a anunțat, luni, depunerea unei inițiative legislative prin care se propune extinderea sistemului de garanție-returnare (SGR) și pentru alte tipuri de ambalaje, precum cele de borș, oțet, apă distilată, cafea și produse de cafea, dar și pentru borcane și ambalaje reutilizabile.
„Am depus, astăzi, un proiect de lege care modifică legislația primară în ceea ce privește ambalajele, legat de extinderea sistemului de garanție-returnare. Practic, ducem SGR-ul și în cămară pentru că, pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat deja, urmează să extindem sistemul și la borș, la oțet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea. Totodată, mai am o veste foarte bună, respectiv faptul că, începând cu 1 ianuarie 2027, sperăm să avem sistemul de garanție-returnare și la borcane, fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături”, a declarat Fechet la Parlament, citat de Agerpres.
Potrivit inițiativei, borcanele vor putea fi aduse la RVM-uri, la punctele de colectare, pentru a se atinge un grad adecvat de colectare. Deputatul liberal a menționat că sistemul va fi valabil și pentru ambalajele reutilizabile.
„Astăzi, SGR-ul este doar pentru ambalaj de unică folosință. Auziți, probabil, ori de câte ori introduceți o sticlă într-un RVM cum este, fie spartă, dacă discutăm despre sticlă, sau presată în cazul unei doze sau al unui pet. Pentru ambalajul reutilizabil și sticla se poate refolosi și de 50 de ori și de 60 de ori, fiind spălată pentru sucuri, pentru apă plată sau minerală, băuturi răcoritoare, bere și așa mai departe, să putem să ne folosim de aceeași infrastructură și pentru gestionarea ambalajului reutilizabil”, a explicat Mircea Fechet.
Întrebat dacă sistemul se va aplica și pentru capsulele reutilizabile de cafea, deputatul PNL a precizat că acest lucru nu este posibil.
„Deocamdată, discutăm despre ambalaje reutilizabile. Capsule reutilizabile, bineînțeles că, la fel cum se întâmplă cu multe alte deșeuri care ar putea fi reciclate, ele sunt o problemă de mediu ce trebuie gestionată. În niciun caz nu putem să introducem o capsulă de cafea într-un RVM, pentru că RVM-ul pretinde niște dimensiuni minime și niște dimensiuni maxime. Garanția astăzi în lege este de 50 de bani, cel mai probabil această garanție se va păstra și la ambalajul reutilizabil”, a mai spus Fechet.