Iulius Mall

De ce e cerul albastru? Lugojul se transformă, pentru câteva ore, într-un laborator științific în aer liber

De ce e cerul albastru? Aceasta, dar și alte întrebări, vor fi disecate vineri, 15 mai, între orele 11:00 și 15:00. Atunci, Lugojul devine un punct de lansare pentru curiozitate și idei îndrăznețe. Parcul Gării se transformă într-un adevărat hub STEAM, unde știința, tehnologia, arta, ingineria și matematica se întrunesc într-un eveniment interactiv dedicat întregii comunități, sub umbrela Programului Științescu.

Participanții vor avea parte de experimente hands-on, demonstrații spectaculoase și proiecte creative prezentate de elevi pasionați, toate într-o atmosferă relaxată, în aer liber. Evenimentul încurajează descoperirea prin joacă și dialog, fiind o invitație deschisă pentru copii, părinți, profesori sau simpli curioși să-și pună mintea la contribuție și să vadă știința altfel decât din manuale sau de pe internet.

Publicitate

Expediția cu „nava Științescu” este organizată de Asociația Educația – fereastra spre viitor și Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” și implementată local de Fundația Comunitară Timișoara, cu sprijinul Federației Fundațiilor Comunitare din România și al Romanian-American Foundation. 

Programul este finanțat de Hamilton Central Europe, Fundația Bosch România, Forvia – HELLA și Accesa. Mai multe detalii găsiți aici.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate