Connect with us

Actualitate

Cu cât cresc tarifele pentru colectarea gunoiului în Lugoj, Buziaș și comunele din zonă

Publicat

în

ADID Timiș împreună cu RETIM Ecologic Service SA informează populația și persoanele juridice din zonele 0 și 1 ale județului Timiș că începând cu luna ianuarie 2019 se vor modifica tarifele de colectare a deșeurilor. Această modificare se datorează introducerii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie, creșterilor repetate ale prețului combustibilului din ultimii ani, precum și creșterii numărului de gospodării de la care se efectuează colectarea.

Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare costul de mediu denumit “contribuția pentru economia circulară”. Valoarea acestei taxe a fost stabilită la 30 lei per tonă de deșeuri depozitată, iar acest cost, în conformitate cu legislația aplicabilă, se va reflecta în tariful de colectare al deșeurilor.

Operatorul de colectare RETIM va încasa această taxă de la utilizatorii serviciului printr-o suplimentare de tarif și o va plăti mai departe către operatorii instalațiilor de tratare, transport și depozitare a deșeurilor din județul Timiș. Destinația finală a acestei taxe este fondul pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, o suplimentare minimă se va aplica tarifului existent și pentru a acoperi creșterea de costuri generată de mărirea prețului combustibilului și mărirea salariului minim pe economie în perioada decembrie 2016 – decembrie 2018, adică de când a fost depusă oferta RETIM și până când RETIM a cerut recalcularea acestuia.

O alta cauză a majorării de tarif, atât în cazul populației urbane cât și a celei rurale din ambele zone, o reprezintă suplimentarea numărului de rute de colectare (echipaje și mașini adiționale) generată de creșterea numărului de locuințe și extinderea zonelor locuite din aceste localități în ultimii ani.

Propunerea de modificare a tarifelor a fost aprobată în Consiliul Director al ADID Timiș, urmând ca în perioada imediat următoare să fie ratificată prin Hotărâri ale Consiliilor Locale ale fiecărei localități din zonele 0 și 1, în vederea implementării noilor tarife începând cu luna ianuarie 2019.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Rupt de beat la 7 dimineața, la plimbare cu mașina pe mal la Lugoj

Publicat

în

Nu avea somn, așa că a băut și s-a dat cu mașina pe mal, la Lugoj. A fost găsit înainte să facă o prostie de către polițiștii de la rutieră, care l-au depistat pe băiat în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 24 mai, în jurul orei 07:44, polițiștii Biroului Rutier Lugoj, au oprit pentru control, pe strada 20 Decembrie 1989, un autoturism, condus de un bărbat, de 36 de  ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

foto: arhivă

Citiţi mai departe

Actualitate

Au început lucrările la magazinul Altex din Lugoj. Când se deschide noua locație a retailerului

Publicat

în

Un nou retailer se pregătește să reintre pe piața din Lugoj, de această dată în domeniul electronicelor și electrocasnicelor. După o absență de mulți ani, la Lugoj cei de la Altex au început construirea unui magazin nou, pe strada Timișorii, în imediata apropiere a hipermarketului Kaufland. 

Primăria Municipiului Lugoj a eliberat, în 18 februarie, autorizaţia de construire pentru magazin. Acesta va funcționa pe o suprafață de 3.415 mp, în regim de parter plus etaj, din care 1.336 mp pătrați pentru parcări. Magazinul se va ridica în aproximativ două luni, astfel că o dată preconizată de deschidere este 1 august.

Cel puţin cinci la sută din suprafața terenului va fi spațiu verde. Altex este un brand românesc, pe piață de peste 25 de ani. Altex a trecut de la un business local de import de televizoare la poziția de lider al pieței românești de retail.

Rețeaua națională Altex cuprinde peste 100 de magazine, cu o ofertă variată de electrocasnice mici, electrocasnice mari, produse cosmetice, parfumuri, obiecte de voiaj, trolere, produse pentru bebeluși, articole pentru copii, biciclete electrice, mașini second hand, laptopuri, televizoare, telefoane, produse software, aspiratoare, fiare de călcat, aparate de aer condiționat, jocuri pentru PC și diverse console (cum ar fi PS sau Xbox), calculatoare pentru gaming și multe alte produse.

Citiţi mai departe

Actualitate

Tâlhari de mici. Doi minori din Lugoj au bătut și i-au furat banii și telefoanele unei bătrâne 

Publicat

în

Doi puștani din Lugoj au intrat deja pe lista neagră a societății, deși au 12 și respectiv 13 ani. La data de 21 mai, polițiștii lugojeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 74 de ani, în timp ce se afla pe strada C.Wallisch din Lugoj, a fost deposedată prin violența de către doua persoane necunoscute, de poșeta în care avea acte personale, suma de 100 de lei și 2 telefoane mobile.

În urma investigaţiilor efectuate, la scurt timp, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat și depistat doi minori de 12 și 13 ani din Lugoj, bănuiţi de comiterea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Prejudiciul a fost recuperate în totalitate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Citiţi mai departe

Cele mai citite