Două instituții ce aparțin de Primăria Lugoj se află în plină anchetă epidemiologică, după ce două angajate din cadrul acestora ar fi fost confirmate cu coronavirus, la sfârșitul săptămânii. Ar fi vorba despre căminul de bătrâni și despre cantina socială. Angajata de la căminul de bătrâni a fost în autoizolare, și nu ar fi fost la lucru în această perioadă.
Surse din administrația locală spun că întreg personalul căminului de bătrâni a fost testat și s-au luat măsuri pentru asigurarea echipamentului de protecție, dar și pentru purtarea acestuia. Până în momentul de față niciunul dintre bătrânii internați în centru nu prezintă manifestări clinice specifice COVID-19.
UPDATE Conducerea Direcției de Asistență Socială din Lugoj a precizat că cel de-al doilea confirmat este tot de la căminul de bătrâni. Mai exact de la cantina căminului nu de la cantina socială. Cele două persoane care au fost confirmate nu au intrat în contact cu bătrânii.