Fidelity by Iulius Mall

CONTROALE la Politia Lugoj! Inspectoratul Judetean vrea sa afle cum s-a intervenit in scandalul de vineri

image

Dupa atacurile armate care au avut loc la Lugoj vineri, dar si dupa prechezitiile si incertitudinile care au urmat, Inspectoratul Judetean de Politie Timis a anuntat ca va demara un control asupa unitatii politienesti din muncipiul de pe Timis, pentru a verifica si rezolva problemele cu care conducerea postului local se confrunta in situatii critice, cum au fost cele din acest sfarsit de saptamana.

Publicitate

Vineri, politistii au fost solicitati sa intervina la un scandal de pe strada Marasesti, acolo unde doua familii de romi s-au luat la cearta, mai multe focuri de arma fiind trase atunci. Problemele au aparut la raportarea situatie locale la judet, atunci cand agentii locali au incurcat, intr-o prima faza, arma cu care s-a tras, spunand ca aceasta este una neletala, ceea ce s-a dovedit a fi fals dupa perchezitii. Astfel, sefii de la judet au decis sa controleze fiecare birou al politiei, pentru a descoperi care nu functioneaza corespunzator si de ce. Pana acum nu se stie data sau modul in care aceste controale vor avea loc.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate