
CSM Lugoj a solicitat Consiliului Județean Timiș suma de 373 de mii de lei, bani necesari pentru continuarea activității. În ultima ședință a CJT, pe ordinea de zi s-a aflat și programului sportiv de utilitate publică pentru amatori, sesiunea a doua, unde mai multe cluburi au primit bani din bugetul județean.
Din cei 373 de mii de lei solicitați, CSM Lugoj a primit doar 260 de mii de lei.
Primarul Lugojului susține însă, că banii sunt suficienți, având în vedere că și Consiliul Local Lugoj a alocat fonduri. “Acum ne ajung banii, că am făcut și noi o rectificare și am alocat 300 de mii de lei și cu banii aștia putem să încheiem anul cu bine”, a spus Francisc Boldea.
În această sesiune, nicio altă structură sportivă din Lugoj nu a mai primit bani de la CJT.