Consilierii lugojeni vor munci cu spor, de două ori, în săptămâna ce începe astăzi. Administrația locală a programat două ședințe ale Consiliului Local pentru săptămâna în curs, pe 12 și respectiv 14 mai. Ambele reuniuni vor avea loc la ora 12:00, în sala de protocol a Primăriei, oferind totodată posibilitatea consilierilor de a participa online prin platforma ZOOM dacă nu se află în oraș.
Marți se votează bugetul Lugojului
Prima convocare, cea de marți, este dedicată unui singur punct extrem de important pentru comunitate. Mai exact, este vorba despre Proiectul de hotărâre nr. 115, Aprobarea bugetului inițial al Municipiului Lugoj pentru anul 2026. Suma vehiculată este una de 465 de milioane de lei, ușor mai mică față de cea din 2025.
Joi se votează investiții și administrarea societăților subordonate
Cea de-a doua ședință (Dispoziția nr. 561) are o ordine de zi mai extinsă, vizând proiecte de infrastructură și funcționarea serviciilor publice:
- Spații verzi și parcuri: Actualizarea documentației tehnico-economice și a devizului pentru proiectul „Creșterea calității vieții din Municipiul Lugoj prin reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor”;
- Bugetele societăților locale: Se vor supune votului bugetele de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 ale societăților Salubrizare Lugoj S.R.L., Administrare Domeniu Public Lugoj S.R.L. și Transport Local Lugoj S.R.L.;
- Transport Intercomunitar: Modificarea hotărârii privind asocierea în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Lugoj și actualizarea statutului acesteia.
Toate proiectele de hotărâre sunt inițiate de către Primarul Municipiului Lugoj, Călin Dobra. Cetățenii interesați pot consulta materialele ședințelor, acestea fiind făcute publice prin afișare la sediul instituției sau online, pe site-ul administrației lugojene.
sursa foto: arhivă