Iulius Mall

Conferința preoțească de toamnă în Protopopiatul Lugoj. Rolul familiei în societatea actuală

FOTO: Mitropolia-banatului.ro

Protopopiatul Lugoj a găzduit, marți, 3 noiembrie 2026, conferința preoțească de toamnă. Evenimentul s-a desfășurat în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

La sosire, ierarhul a fost întâmpinat de părinții protopopi Ionuț Viorel Furdean (Lugoj), Dorin Covaci (Făget) și Marius Podereu (Sânnicolau Mare), alături de un numeros sobor de preoți din cele trei protopopiate, conform informațiilor publicate de Mitropolia Banatului.

Publicitate

Momente de rugăciune și referate tematice

Lucrările conferinței au fost precedate de săvârșirea Acatistului Mântuitorului de către un sobor format din preoții Alin Nicolae Ciobanu (Parohia Darova), Gheorghe Vițelar (Parohia Cheglevici) și Călin Lazăr (Parohia Pietroasa).

„În cuvântul de deschidere, părintele protopop Ionuț Viorel Furdean a prezentat câteva dintre reperele tematicii Anului omagial, după care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a preluat conducerea lucrărilor”, transmit reprezentanții Mitropoliei Banatului.

Pe parcursul întâlnirii, preoții Răzvan Popa (Parohia Bacova), Sebastian Drăgan (Parohia Mâtnicu Mic) și Călin Cezar Cojocaru (Parohia Comloșu Mare) au susținut referate dedicate figurilor unor sfinte femei din calendarul ortodox, cu accent pe sfintele românce canonizate recent. Preoții le-au prezentat drept modele de credință, jertfelnicie și slujire pentru societatea contemporană.

Familia creștină – „cuib de veșnicie”

În alocuțiunea sa, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a subliniat că perspectiva socială asupra familiei este insuficientă pentru a-i surprinde adevărata valoare și a arătat că omul care se naște devine veșnic și că a vorbi doar din punct de vedere social despre familie nu este de ajuns pentru a-i explica adevăratul rol. Familia creștină devine cuib de veșnicie și naște veșnicia, fiind un spațiu al vieții și al sfințeniei.

Ierarhul a evocat-o pe Maica Domnului ca model suprem al femeii creștine, subliniind modul în care aceasta L-a vestit lumii pe Hristos și a lăsat o pildă urmată de generații de-a rândul, inclusiv de sfintele românce aduse în atenția credincioșilor.

Îndemnuri pentru cler și sprijinul comunității

În a doua parte a întâlnirii, Mitropolitul Banatului le-a cerut preoților să acorde o atenție deosebită familiilor aflate în dificultate și să sprijine copiii din mediile vulnerabile pentru a putea merge la școală. Ierarhul a punctat că sprijinul oferit de Biserică la vreme de nevoie rămâne adânc în memoria celor tineri.

La final, părintele protopop Ionuț Viorel Furdean i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan pentru prezență și purtare de grijă, subliniind importanța unor astfel de reuniuni pentru formarea continuă a clericilor și păstrarea comuniunii în parohii.

Mai multe imagini din cadrul evenimentului sunt disponibile pe site-ul Mitropoliei Banatului (link AICI).

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate