Administrație
Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela, a județului Timiș – a patra campanie trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș în 2024
RETIM împreună cu ADID Timiș organizează cea de-a patra campanie trimestrială de colectare a deșeurile voluminoase. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit la containerul RETIM!
Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din Zona 0 Ghizela a judeţului Timiş se va desfășura în perioada 01 octombrie – 27 noiembrie 2024. Sunt cuprinse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Bogda (și în Buzad), Boldur (Ohaba – Forgaci și Jabăr), Brestovăț, Chevereșu Mare (și în Dragșina și Vucova), Coșteiu, Criciova (și în Jdioara și Cireșu), Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița (Sârbova, Hitiaș și Căpăt), Sacoșu Turcesc (și în Berini), Secaș, Știuca, Topolovățu Mare (Topolovățu Mic și Șuștra), Victor Vlad Delamarina și Belinț.
CINE poate preda deşeuri voluminoase
Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.
CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:
- mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, covoare, carpete, preșuri, canapele, paturi, dulapuri;
- suporturi prosoape, lustre, tablouri, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
- birouri, scaune, banchete, saltele, oale, ceasuri, perdele, draperii, dulapuri de baie;
- jucării de mari dimensiuni fără partea electrică;
- obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere din fontă, calorifere din aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri (fără sticlă).
CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii
- NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase din menajer;
- NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radiouri, echipamente de iluminat, computere, etc.).
UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase
Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro si www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.
Administrație
S-a stabilit data pentru învestirea noului primar și al consiliului local. Începe oficial noul mandat
Primăria Municipiului Lugoj anunță organizarea ședinței de constituire a noului Consiliu Local, programată pentru data de 18 octombrie 2024, la ora 12:00. Evenimentul va avea loc în „sala roșie” a Cinematografului „Bela Lugosi”, situat pe strada Mocioni, nr. 5.
Ceremonia marchează începutul unui nou mandat pentru consilierii locali aleși, care vor depune jurământul și își vor prelua oficial atribuțiile. Funcția de primar a fost câștigată de candidatul PSD Călin Dobra, care în alegerile locale din acest a obținut peste 4800 de voturi.
Consiliul Local din Lugoj, pentru următorii patru ani, va fi format din reprezentanți ai patru partide și un independent, astfel:
Consilieri locali PSD:
- Oana-Sorina Tyukodi
- Ioan-Aurelian Sima
- Florin-Viorel Subțire
- Daniel-Ioan Jurjescu
- Marius-Cornel Baboniu
- Cristian-Dan Oros-Groza
- Simina-Elena Giurchi
Consilieri locali PNL:
- Claudiu Buciu
- Bogdan Blidariu
- Adrian Serendan
- Diana Szucs
- Mihai Agache
Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei):
- Erwin Floroni
- Daniela Țepeș
- Ernestin Vari
- Nicolae Savu
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR):
- Adi Ladislau Szabo
- Marius Zănoagă
Consilier independent:
- Daniela Lungu
Administrație
Lugojul are cel de-al patrulea primar în acest mandat. Va conduce orașul doar pentru câteva zile
Marius Baboniu este cel de-al patrulea primar interimar al Lugojului în acest mandat. El a fost votat astăzi, de către consilierii locali lugojeni în funcția de viceprimar, dar a preluat automat și atribuțiile de primar, având în vedere că fostul primar Claudiu Buciu a fost demis în iulie 2022. Social-democratul Marius Baboniu vine la conducerea municipiului după alți doi viceprimari liberali care au avut prerogative de primar: Bogdan Blidariu și Adrian Serendan.
Numirea lui Baboniu vine într-o perioadă de criză pentru administrația lugojeană, deoarece demisia viceprimarului Adrian Serendan a blocat activitatea financiară a primăriei. În acest context, nu se puteau achita salariile funcționarilor și indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap.
Baboniu a declarat pentru Lugojeanul.ro că, în perioada următoare, va avea ca obiectiv clar plata obligațiilor financiare și se va ocupa de activitățile care nu suferă amânare. În câteva zile, prefectul Mihai Ritivoiu va anunța convocarea ședinței de investire pentru noul primar ales, Călin Dobra, și noul consiliu local.
Administrație
Cine este consilierul propus de PSD să preia funcția de viceprimar cu atribuții de primar la Lugoj
Marius Baboniu este propunerea PSD pentru funcția de viceprimar cu atribuții de primar, până când noii aleși vor fi investiți în funcție de către prefectul Mihai Ritivoiu. Data estimată pentru ședința de investire este după 18 octombrie.
Consilierii PSD și USR au convocat o ședință de urgență pentru astăzi, 9 octombrie, de la ora 15.00.
” O să-l propunem pe Marius Baboniu, deoarece a apărut această situație legată de plata indemnizațiilor pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap și a salariilor funcționarilor, și nu mi se pare normal, până la urmă, totuși, să blocăm lucrurile pentru că ei (n.r. PNL) fac niște jocuri mișelești, doar ca să scoată în evidență faptul că nu preiau eu funcția. O să preiau cu maximă responsabilitate și-mi asum, din momentul în care depun jurământul, nu din momentul în care vrea unul sau altul”, a declarat Călin Dobra, viitorul primar al Lugojului.
PNL a anunțat că va vota propunerea PSD-USR pentru funcția de viceprimar. „Am propus acest lucru (numirea unui viceprimar PSD) imediat după ce am pierdut alegerile, deoarece voința electoratului trebuie respectată de îndată, nu când au chef câștigătorii. Dobra a refuzat constant pentru că salariul de mii de euro plătit din bani publici era mai bun (în privat nu l-ar angaja nimeni, nici pe gratis) și despărțirea de ‘amorul’ pentru capitală era foarte grea. Astăzi, consilierii PNL vor vota propunerea de viceprimar făcută de PSD (sau de USR), așa cum ar fi făcut-o și imediat după alegerile din iunie”, a scris Claudiu Buciu, președintele PNL Lugoj, pe pagina sa de Facebook.
Administrație
Angajații Primăriei Lugoj nu vor putea să primească salariile în această lună
Angajații Primăriei Lugoj nu vor putea primi salariile în această lună. Situația este cauzată de lipsa unui primar sau viceprimar care să semneze statele de plată. Secretarul municipiului, Dan Ciucu, cel care a preluat atribuțiile de conducere după demisia viceprimarului Adrian Serendan, cel care, în ultima perioadă, deținea și funcția de primar interimar, nu are drept de semnătură pentru operațiuni financiare.
Ziua pentru plata salariilor era 10 octombrie, însă aceasta va fi amânată până la validarea noului primar și a noului consiliu local.
Prefectul Mihai Ritivoiu a declarat, pentru Lugojeanul.ro, că imediat după ce dosarele noilor aleși vor fi validate de către instanță, Lugojul va fi primul oraș unde va convoca o ședință pentru investirea primarului și a noului consiliu local. „Voi prioritiza această ședință în fața tuturor, pentru că este un subiect în care nu vreau ca cetățenii să aibă nici cât de puțin de suferit, dar, conform procedurilor legale, trebuie să aștept validarea mandatelor noilor aleși de către instanța de judecată. Sper ca în 10-15 zile să putem face asta”, a spus el.
O soluție ar fi ca aleșii locali, care se află la final de mandat să numească în ședința de astăzi, 7 octombrie, un viceprimar cu atribuții de primar, însă pe ordinea de zi a întâlnirii de la ora 14.00 se află un singur punct și anume: Aprobarea PUZ locuințe complementare în intravilanul Lugojului.
-
Sporto săptămână în urmă
Început spectaculos de sezon. CSM Lugoj a învins campioana României și are meci împotriva campioanei Cehiei
-
Administrațieo săptămână în urmă
Angajații Primăriei Lugoj nu vor putea să primească salariile în această lună
-
Politicăo săptămână în urmă
Fără nicio jenă. Consilierii locali nu s-au mai prezentat la ședință
-
Lugojo săptămână în urmă
Unul din cele mai populare festivaluri are loc în weekend, la Buziaș: papricaș, vin și muzică bună