Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunile Caransebeș – Lugoj (lotul 1) și Lugoj – Timișoara Est (lotul 2), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Valoarea estimată a contractelor trece de 3,1 miliarde lei, adică peste 600 milioane euro. Vitezele au scăzut mult în ultimele două decenii și trenurile fac peste 100 de minute între Caransebeș și Timișoara, viteza medie fiind 60 km/h.
La finalizarea lucrărilor, timpul de parcurs dintre Caransebeș și Timișoara va fi de sub o oră pentru trenurile de călători. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 26.07.2021, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.
Ce cuprinde proiectul de modernizare:
Pe tronsonul 1:
– vor fi construiți 24 de km de linii noi;
– se vor reabilita 12 poduri și 49 de podețe;
– va fi construit un pasaj denivelat;
– se vor implementa 4 instalații de centralizare electronică;
– se reabilitează clădirile pentru călători din Caransebeș, Zăgujeni și Găvojdia, iar cea din Căvăran se va reconstrui;
– încă o clădire nouă va fi ridicată în gara din Caransebeș, pentru mentenanța și revizia trenurilor.
Pe tronsonul 2:
– vor exista 20 de km de linii noi;
– 14 poduri și 40 de podețe vor fi reabilitate și se va construi un pasaj denivelat;
– și pe acest tronson vor fi implementate instalații de centralizare electronică – 5 la număr;
– se vor reconstrui sau reabilita clădirile gărilor din stațiile Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare.