Publicitate

Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru

O simplă verificare a unei mașini în trafic s-a transformat într-un caz demn de serialele cu polițiști, la Lugoj. Vineri dimineața, chiar de Moș Nicolae, în jurul orei 00:00, polițiștii municipiului Lugoj au depistat în trafic un autoturism asupra căruia era impusă măsura sechestrului, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani și în interiorul căruia se aflau doi pasageri.

Publicitate

În urma verificărilor, asupra unui pasager și în interiorul mașinii, polițiștii au găsit mai multe substanțe de culoare verde, susceptibile a fi substanțe psihoactive. Acestea au a fost ridicate și sigilate, fiind înaintate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, în urma testării cu aparatul drugtest a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Polițiștii spun că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, polițiștii au constatat că unul dintre pasageri în vârstă de 18 ani figura ca persoană dispărută din Căsuța de Tip Familial ,,Sfântul Mihail” Săcălaz ce aparține Centrului de Servicii Sociale Timișoara din cadrul D.G.A.S.P.C., tânărul fiind transportat înapoi la acest centru, nefiind victima unei infracțiuni.

In cauză, au fost întocmite documentele necesare privind sechestrul autoturismului, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt în vederea luării măsurilor legale.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate