Connect with us

Administrație

Cati kilometri au parcurs scuterele Politiei Locale Lugoj?

Publicat

în

20131024_11452425 iulie 2013, Lugoj, România. Într-un garaj situat peste drum de sediul Poliției Locale au fost aduse patru scutere, marca Kymco, la 12000 de lei bucata. Inscripționate cu însemnele polițiștilor locali și dotate cu sirene și lumini specifice, de culoare albastră, scuterele au fost inaugurate cu ocazia festivalului Rock pe Două Roți de pe 3 august. De atunci, au trecut aproape trei luni, iar polițiștii locali au făcut un bilanț în ceea ce privește utilitatea achiziției făcute în vară. Rezultatul?20131024_113847

RETIM

Unul promițător, spun aceștia, fiecare scuter având în bord aproximativ 500 de kilometri, cu excepția unuia dintre vehicule, care are doar 350, acesta din urmă fiind „pilotat” de un șef al unui birou, care de obicei se deplasează la intervenții cu ajutorul uneia dintre cele trei autoturisme Dacia Logan MCV, de asemenea aflate în dotarea „localilor”. Scuterele sunt așadar, cel puțin pe timp frumos, un beneficiu major pentru tot felul de intervenții și activități. „Ne ajută foarte mult la turele cu bicicletele, care au loc lunar la Lugoj, dar și la intervenții în cartiere, pentru că la urgențe te poți deplasa mult mai repede pe ele dacă e trafic. Le folosim mai mult seara, când patrulăm prin oraș cu ajutorul lor”, ne-a declarat Dănuț Vâț, șef de serviciu al biroului de ordine publică din cadrul Poliției Locale Lugoj.20131024_113859

Cele patru vehicule pe două roți ale agenților locali sunt dotate cu motoare de 49 de centimetri cubi, au un rezervor de 8 litri și consumă până la trei litri la suta de kilometri. Acestea, alături de cele trei mașini de intervenție, sunt întreaga dotare a polițiștilor locali, care trebuie să asigure liniștea și ordinea publică într-un oraș cu peste 40 de mii de locuitori.20131024_114447

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Au explodat amenzile pentru lugojenii prinși că aruncă gunoaie în loc nepermis sau parchează neregulamentar

Publicat

în

RETIM

Amenzi de până la 40.000 de lei la Lugoj, pentru cei care aruncă gunoaiele în locuri nepermise, dar și pentru cei care parchează mașini ilegal. Consilierii locali au votat mărirea amenzilor pe care le pot aplica polițiștii locali pe raza orașului, atât în domeniul depozitării de gunoaie în locuri nepermise, cât și pentru cei care își lasă mașinile pe unde îi taie capul.

Potrivit noilor reglementări locale, agenții de la serviciul de poliție aflat în subordinea primăriei poate să aplice următoarele amenzi:

-abandonarea de deșeuri – Legea 211: între 3.000 – 6.000 de lei pentru persoane fizice; între 20.000 – 40.000 de lei pentru persoane juridice;

-parcarea pe loc nepermis (handicap): între 2.000 – 10.000 de lei.

Chiar dacă efectivele Poliției Locale sunt parțial direcționate spre gestionarea pandemiei în starea de alertă, zeci de amenzi mărite au fost deja aplicate pentru lugojenii prinși că nu respectă normele în vigoare.

Citiţi mai departe

Administrație

Ce averi are Claudiu Buciu, noul primar al Lugojului

Publicat

în

RETIM

A venit rândul noului primar al Lugojului să își dezvăluie averile public, după ce colegii acestuia din Consiliul Local Lugoj au făcut-o deja săptămânile trecute. Claudiu Buciu, proaspăt investit în funcția de primar acum aproape 100 de zile, și-a publicat declarația de avere pe site-ul primăriei.

Potrivit documentului, Buciu deține două terenuri extravilane agricole, în suprafață totală de peste 10.000 de metri pătrați, cumpărate în anul 2007, dar și un apartament cumpărat de soție. La capitolul active financiare, Buciu deține două conturi bancare, ambele la ING, de 4.445 RON și respectiv 190 Euro, la data completării declarației.

Buciu are mai multe datorii decât economii, potrivit declarației de avere. Primarul are de achitat două credite bancare, scadente în 2021 și respectiv 2022, de 150.000 de lei și respectiv 47.600 de euro. Singurul venit trecut în declarația de avere este cel al soției, care lucrează ca medic în Germania, de 54.500 de euro anual, precum și alocațiile copiilor, 6.390 de euro anual.

Întreaga declarație de avere a noului edil șef o puteți răsfoi aici.

Citiţi mai departe

Administrație

Primăria Lugoj îi așteaptă pe tineri să ceară teren de casă. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștință tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care se încadrează în prevederile legale, că pot depune cereri pentru atribuirea unei suprafețe de teren în vederea construirii unei locuințe proprietate personală, conform Legii nr.15/2003 – republicată, cu modificările ulterioare, pentru cele 23 de terenuri disponibile în Municipiul Lugoj (14 în Cartierul Militari și 9 pe str.Herendeștiului).

RETIM

Conform Regulamentului de atribuire, aprobat prin HCL nr.137/25.08.20211, pot depune cereri următoarele categorii de tineri:

a) Tinerii necăsătoriți care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani la data depunerii dosarului complet;

b) Tinerii căsătoriți care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani la data depunerii dosarului complet;

c) Tinerii care au domiciliul stabil în municipiul Lugoj de minim 5 ani și au cetățenia română (la soț – soție unul dintre soți);

d) Tinerii care nu dețin sau nu au deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei unei locuințe;

e) Soțul/soția solicitantului, după caz, care nu deține sau nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei unei locuințe;

f) Tinerii ai căror părinți declară pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul;

g) Soțul/soția solicitantului, ai cărui părinți declară pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul – după caz,

h) Solicitantul și soțul/soția solicitantului, după caz, să nu figureze cu datorii la bugetul local, indiferent de natura acestora.

Actele necesare depunerii dosarului se pot ridica de la Biroul Relații cu Publicul, zilnic între orele 9,00-12,00 sau pot fi descărcate de pe pagina de internet a instituției www.primarialugoj.ro – Rubrica : Documente publice – Acordare terenuri gratuite tineri –Lege nr.15/2003 – republicată.

Dosarele cu actele necesare se vor depune până în data de 31.03.2021, la Biroul Relații cu Publicul, zilnic între orele 9,00-12,00.

Eventualele completări ale dosarelor depuse se vor depune până în data de 30.04.2021.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite