Primăria Lugoj a anunțat programul oficial de încasare a taxelor și impozitelor, până la finalul anului în curs. Astfel, cei care încă mai au datorii la primărie, de orice natură, mai pot face plăți inclusiv până pe 22 decembrie, cu cardul sau pe internet. Din 23 decembrie încolo, situația se schimbă.
Având în vedere finalul anului și ținând cont de faptul că urmează să fie întocmite situaţiile pentru închiderea anului 2024 şi deschiderea anului 2025, respectiv calculare, stabilire şi verificare impozite şi taxe locale, Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj a anunțat programul de lucru cu publicul în perioada următoare.
– în perioada 23 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 se suspendă încasarea prin intermediul POS (cu cardul la casieria Primăriei Lugoj) și on-line (internet – site-ul Ghiseul Virtual de Plati – www.ghiseul.ro);
– în perioada 31 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 inclusiv – programul de lucru cu publicul se suspendă, urmând ca activitatea să fie reluată din data de 16.01.2025.
Ultima zi în care se pot încasa în numerar taxe și impozite, amenzi, rate, chirii este 30 decembrie 2024. În situația în care aveți taxe și impozite locale restante și doriți să le achitați, Direcția Venituri vă invită să o faceți până cel târziu la această dată.