Există „cărți” și există „cărți pe care nu le poți lăsa din mâini până nu le termini”. În cazul de față, avem de-a face cu o carte din a doua categorie, un roman „cu sufletul la gură”, un thriller sută la sută românesc, opera unui autor necunoscut, „șomer”, care cu siguranță nu s-a bucurat de suficientă atenție și promovare. Claudiu Neacșu este, deci, un scriitor aspirant la mai mult, dar care nu s-a putut, până acum, dezvolta pe măsură în lumea ostilă a scriiturii românești.
Dar să vorbim despre roman, pentru că el este vedeta recenziei noastre. „Atingerea” este cuvântul cheie, simbolul și titlul thrillerului de astăzi. Un jurnalist englez, pe numele lui James Hoover, scrie pentru o revistă științifică, care îl trimite la o conferință importantă, în care, credeau redactorii, se va discuta despre secretele vieții și alte minuni visate de astfel de reviste.
Doar că, în loc să descopere taina nemuririi, James dă peste propriul mister, o forță nebănuită, un coșmar, și în același timp un dar, despre care nu bănuia să îl posede, o ciudățenie care, până la final, îl ajută să… salveze lumea, sau ce mai rămâne din ea. Atingerea, singurul lucru care poate transforma totul în nimic, și nimicul în ceva, e puterea lui, putere pe care o poate controla doar după ce o înțelege.
„Atingerea” a apărut la o mică editură din Iași în anul 2011 și, din fericire, încă se poate comanda de pe internet. Aici o găsiți spre vânzare, cu promisiunea că, dacă o cumpărați, nu numai că încurajați autorul și scriitura românească de calitate, ci veți avea parte de 292 de pagini de mister, acțiune și dezvăluiri de necrezut, dar care par atât de reale, încât în momentul în care veți lăsa cartea din mână, vă veți gândi DOAR la subiectul acesteia, pentru cel puțin câteva zile.
Lugojeanul cititor vă urează „Citire plăcută!”
În fiecare zi, portalul LUGOJEANUL.ro îți recomandă cele mai bune restaurante, magazine, cluburi, evenimente și spectacole din Lugoj, dar și cele mai interesante și mai noi seriale, filme sau cărți. Pentru că vrei ceva nou, în fiecare zi, secțiunea de Recomandări de pe site-ul nostru îți stă la dispoziție. Știi de la noi!
Am citit cartea „Atingerea” si intr-adevar m-a impresionat. M-a impresionat pentru ca nu ma asteptam ca un scriitor roman sa scoata o astfel de carte. Am citit-o foarte rapid, pentru ca nu am putut sa o las din mana. Sincer, merita toata atentia. Este o carte scrisa cu atentie,cu o actiune planuita minutios, un roman pe care eu il vad transpus intr-un viitor film. Acest film va rivaliza cu cele mai bune de la Hollywood. Imi place ca atunci cand citesc o carte sa stiu mai multe despre autor si despre alte eventuale carti pe care le-a scris. Claudiu Neacsu a mai scris si alte carti. Si cu siguranta va mai scrie. Cartea are si un site, pe care vi-l recomand cu incredere, un site care merita atentia dvs. Intrati pe http://www.atingerea.com si veti gasi acolo si primele doua capitole din aceasta carte. Cladiu Neacsu este un om puternic, un om de care in mod sigur veti mai auzi in viitor. Un om care stie ce vrea si care nu se va opri pana nu-si va atinge visul. Visul lui este sa-si faca operele cunoscute si apreciate. La fel ca si al altor scriitor de succes, drumul lui este pavat cu greutati. Ii doresc sa ramana puternic si sa-si atinga visul. Si sa ne faca mandri ca suntem romani! Succes Claudiu! Cei care vor sa-l ajute il pot face citind acest minunat roman („Atingerea”).
Da e o carte buna,recomand tuturor cititorilor de carti!
Cred ca pentru romanul „ATINGEREA” cuvintele – „da,e o carte buna” nu sunt de ajuns.Din momentul in care incepi sa o citesti si pana la ultimul cuvant,te transpui intr-o lume ireala din care iti este imposibil sa mai iesi pana nu o termini.Este un roman greu de exprimat in cuvinte deoarece orice comentariu este prea sarac pentru a descrie intradevar aceasta capodopera literara.Credeti-ma ca nu exagerez cu nimic in ceea ce spun,iar singura modalitate de a ma crede este sa cititi chiar voi romanul.
ESTE O CARTE PE CARE AM CITIT-O CU SUFLETUL LA GURA VA ASIGUR CA MERITA CITITA ARE UN SUBIECT FANTASTIC SI ORICAT AI INCERCA NU POTI SA IL AFLI DECIT
DACA CITESTI CARTEA PANA LA FINAL
VA DORESC LECTURA PLACUTA
Nu RATATI ACEASTA CARTE,TREBUIE NEAPARAT SA O CITITI. PE MINE M-A IMPRESIONAT IN MOD DEOSEBIT MAIESTRIA AUTORULUI IN ARTA SCRISULUI, FELUL IN CARE A IMPLETIT SUSPANSUL CU DRAGOSTEA SI FICTIUNEA, IAR FINALUL NEASTEPTAT TE UIMESTE. SUBIECTUL ESTE FASCINANT, IAR DIN MOMENTUL IN CARE INCEPI SA O CITESTI TE CUFUNZI IN LUMEA PERSONAJELOR, TRAIND INTENS ALATURI DE ELE ACEASTA POVESTE INCREDIBILA.
O RECOMAND CU CALDURA TUTUROR IUBITORILOR DE LITERATURA !
Cel mai bun roman care exista in acest moment pe piata, merita citit, face toti banii!
Am citit romanul si este extraordinar. Are tot ce vrei: fictiune, umor, dragoste si actiune care te tine incordat pana la sfarsitul cartii. Este un roman bun scris cu inteligenta si pricepere, deci nu ramane decat sa-l cititi cu tragere de inima, si ceea ce este remercabil, ca nu veti regreta timpul pierdut cu citirea ei.
O carte ai carei actiuni te indeamna sa o citesti pana la final.
Numai citind-o iti dai seama cum esti cuprins in „mrejele” ei si nu mai ai putere sa o lasi din mana pana nu ii afli tot continutul,
Cumparand-o si citind-o te vei bucura de actiune si ii vei putea indemna si pe cei din jur sa te urmeze.
Va doresc lectura placuta tuturor!
o carte de calitate. te tine cu sufletul la gura de la inceput pana la sfarsit. o recomand cu toata increderea
Un subiect pe care nu l-am mai intalnit in nici o alta carte. Uluitor, fascinant, socant….
cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie cu adevarat acest roman.
Abia astept o noua aparitie editoriala a scriitorului Claudiu Neacsu!
ATINGEREA este o carte surprinzatoare pe care o puteti citi in doar 2 zile deoarece actiunea (in care va scufundati cu imaginatia) va indeamna la asta. Cartea are pe langa elementul de relaxare (ingredientul principal al unei vacante chiar de 2 zile) si elemente educative pentru suflet. Felicitari autorului care are un potential urias pentru noi romane. Dupa ce o cititi ganditi-va si la ceilalti deoarece aceasta carte ATINGEREA poate constitui un excelent cadou (de ziua cuiva, cu ocazia unei sarbatori, ca un premiu, chiar si pentru a achita o datorie sub o forma placuta) catre persoane interesate de un roman care are toate sansele sa ajunga un best-seller.
Am cumparat si citit cartea si..surpriză! Am dat de un scriitor roman valoros, un maestru al suspansului suprapus ingenios cu o excelentă tentativă de science-fiction. Pe deasupra, acțiunea romanului te poartă intempestiv prin toată lumea și te zăpăcește bine așa cum ar facea-o un thriller de succes..
Am spus thriller nu întâmplător. Romanul ”Atingerea” este performat de un scriitor ahtiat de mistere iar narațiunea urcă nivelul curiozității cititorului la o cotă cu abundență de adrenalină.
Cred cu tărie că acest roman este un fel de prag psihologic chiar pentru autorul său atât de inspirat și prolific, prag care odată trecut, va declanșa noi resorturi de creație și noi creații redutabile într-un mediu atât de competitiv.
Semnalul pe care vreau să-l dau, mai ales cititorilor pasionați sau doar curioși: Citiți, fraților cartea! Și dați-o mai departe!!! 🙂
Am citit cartea si este absolut senzationala. Intr-adevar, nu o mai lasi din mana pana nu o citesti. O recomand tuturor celor pasionati de lecturi interesante si nu numai………..
Romanul este absolut senzational. L-am comandat si cand a sosit …l-am citit noaptea aceea.
Recomand tuturor celor pasionati de lecturi interesante in care dragostea se amesteca subtil cu aventura, SF-ul, necunoscutul…te tine cu sufletul la gura pana la finalul neasteptat. Ar ajuta o continuare……….
Nu am citit Atingerea, în schimb am citit „Dragoste cu patru femei” și „Amanta în pat cu nevasta”, ale aceluiași autor și spun că-s senzaționale. Am aceleași lucruri bune de recomandat despre acestea ca și ante-comentatorii mei despre Atingerea. E greu de exprimat o bucurie a unui eveniment sau experiența unei fericiri în urma citirii unei cărți de-ale dumnealui deoarece cuvintele sunt de prisos. A scris tot ce putea fi bun scris în aceste cărți! Recomand cu toată căldura, atât cele două romane cât și Atingerea, deoarece sunt sigur că și această lucrare este fabuloasă și Claudiu Neacșu nu dezamăgește!
Este o carte foarte reusita, cu un subiect incitant, care intr-adevar te tine in suspans si iti starneste curiozitatea cu fiecare pagina citita.
Mi-a placut foarte mult, deoarece are ca baza motive ,cu care noi oamenii ne intalnim zi de zi,si imbina foarte bine doua lumi paralele .
Felicitari autorului, pentru ispiratia de care a dat dovada prin scrierea acestei carti!
Este o carte fantastica,o citesti cu sufletul la gura,pur si simplu nu te mai dezlipesti de ea …,in autobuz,in metrou,in gara pe tren,in concediu…
O recomand cu caldura!!!Lectura placuta!!!
IN SFARSIT…OCARTE CARE TE TINE CU SUFLETUL LA GURA.CUVINTELE SUNT PREA PUTINE SI PREA SARACE PENTRU A DESCRIE ROMANUL ,,ATINGEREA,,.TRECAND PRIN TOATE GENURILE DE SENZATII PE PARCURSUL ROMANULUI,FINALUL TE ,,ATINGE,,ASA CUM NU TE VEI ASTEPTA.DESI SFIDEAZA LOGICA,IMBINAREA SUSPANSULUI CU MISTERUL,AVENTURA SI NU IN ULTIMUL RAND CU DRAGOSTEA DA ROMANULUI EXACT SAREA SI PIPERUL NECESARE PENTRU A TI SUSCITA INTERESUL SI A TE CAPTIVA .UN VIITOR BEST-SELLER CU SIGURANTA SI UN SCRIITOR CARE DEPASESTE LIMITELE IMPUSE DE RATIUNE DAR INTR-UN MOD REAL,CONCIS SI FARA EZITARI.CITESTE-O SI VEI FI SEDUS DE ,,ATINGEREA CARE AR PUTEA SCHIMBA SOARTA LUMII ASA CUM O STIM,,.SI CINE STIE…AR FI INTERESANTA O ECRANIZARE A ACESTUI ROMAN.CAT MAI CURAND.LECTURA PLACUTA.
absolut originala!! ce subiect! tot ce pot spune este MAI VREEEEAAUU!! pe cand continuarea? abia astept..
Cel mai frumos roman care l-am citit ! Este mult pana deschizi cartea….apoi nu o s-o mai lasi din mana pana nu o termini, deoarece te capteaza total !
Asteptam si romanul SF !! Bafta
Nu am citit cartea, dar comentariile voastre mi-au trezit interesul si trebuie neaparat sa mi-o procur.
cum vorbim, cum gandim, asa suntem, deci la comentariul tau se vede cum esti….
Nu am nici un interes sa spun ca rste o carte buna, daca ea nu este buna! Va asigur ca ester o carte minunata! Nu este vorba despre a ajuta autorul, este vorba ca este o carte f. buna si nimic mai mult!
Doamne, nu-mi vine sa cred ca mi-am irosit timpul citind cartea asta. Mi-a imprumutat-o o prietena, spunand ca dupa ce o citesc pot sa fac si bani din promovarea ei pe internet, dar dupa ce am citit ultima pagina am aruncat-o. A=E atat de cliseistica si chicioasa!
mai dar…”rafinat” mai esti, se vede dupa comentariu, e clar, nu ai inteles nimic……ha ha ha…
Mulțumesc tuturor pentru aceste comentarii! Foarte mulți cititori au fost entuziasmați de romanul scris de mine, ceea ce mă onorează. Într-adevăr, recunosc, mai este și un procent foarte mic de cititori care NU agreează romanele comerciale și îmi pare rău că nu le-am satisfăcut așteptările. Niciun scriitor din lumea asta (chiar și cel mai bine vândut) NU poate mulțumi gusturile tuturor cititorilor! Romanul ”Atingerea” NU este scris după standardele literaturii elitiste (nici NU mi-am dorit așa ceva), ci este scris după standardele cerute de către producătorii de filme de la Hollywood. Romanul ”Atingerea” conține o poveste care poate fi ecranizată la Hollywood – și atâta tot. Scopul meu este să ofer lumii povești inedite și cât mai captivante, povești pe care cititorii pasionați de literatură comercială să le poată parcurge printr-o lectură ușoară, relaxantă și agreabilă. Le mulțumesc încă o dată, pe această cale, tuturor cititorilor mei!
Cartea se termina ciudat, in sensul ca te face sa crezi ca va mai urma ceva. Exista o a doua parte?
stati aproape si veti afla continuarea….
sigur va fi o urmare…dar asteptam sa apara…..
Mă interesează și pe mine romanul. Când apare în librării?
am dat mai jos adresa unde poate fi comandata si cum, procurati o neaparat, deocamdata nu o sa apara in librarii., o zi buna!
Ba cu cacaturi de astia veniti ?
cum vorbim, cum gsandim asa suntem, dupa cum ai comentat, se vede cum esti…..
Ati gasit prosti sa va cumpere romanul sa incasati 50 de lei de prost pe ideea ca se vor imbogati.De fapt va imbogatiti doar voi.Si nina, comentatoarea lui peste, cine esti> neva-sa? Sau te-a prostit si pe tine ca o sa te imbogatesti si faci pe avocatul lui?
Hai sictir!
Cartea Atingerea este o carte de exceptie. Eu am citit-o si mi-a placut foarte mult. Imi pare rau ca sunt persoane care fac afirmatii rautacioase!