După săptămânile de la început de vară, care mai de care mai ploioase, friguroase sau anevoioase din punct de vedere meteorologic, pentru saptamana ce începe mâine meteorologii au anunțat deja un val de căldură care, spre mijlocul perioadei, se va transforma în caniculă, însă nu o caniculă insuportabilă, ci doar cu puțin peste media anuală normală. Astfel, la Lugoj vom avea parte de zile însorite până în weekend, când sunt așteptate din nou precipitații de vară, însă până atunci vom putea face plajă liniștiți aproape în fiecare zi.
Luni, marți și miercuri, lugojenii se vor putea bucura de soare deasupra lor și de temperaturi mari în termometre, maximele ajungând și depășind pragul de caniculă de 35 de grade Celsius marți și miercuri. Minimele nu vor coborî sub valoarea de 16 grade în diminețile răcoroase, iar frontul atmosferic va fi unul stabil, lipsit de precipitații.
De joi însă, vremea se schimbă din nou într-una posomorâtă, vineri și sâmbătă fiind așteptate tunete, fulgere și precipitații însemnate în zona de vest, adică și deasupra Lugojului. Duminică, săptămâna se încheie cu soare și doar câțiva nori pe cer, dar și cu 27 de grade la prânz în termometre.