Politică
Călin Dobra, despre demisia liberalilor din fruntea Lugojului: „PSD are mereu oameni pregătiți să-și asume aceste responsabilități”
Social-democrații lugojeni se pregătesc pentru preluarea conducerii administrației locale. Întrebat cum vede decizia liberalilor de a renunța la funcții, Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a declarat că așteaptă să vadă documentele, după care vor fi luate deciziile necesare. „Momentan nu comentez nimic. Aștept să văd hârtiile, după care vom decide ce pași să urmăm”, a spus liderul PSD.
Dobra a menționat că nu vor fi probleme în această tranziție a deciziilor administrative de la un partid la celălalt. „Vom vedea la momentul potrivit ce vom face, dar PSD are mereu oameni pregătiți să-și asume aceste responsabilități”, a spus Călin Dobra.
Politică
Rezultate neașteptate la parlamentare, în satele de lângă Lugoj. Pe cine au trimis alegătorii la Casa Poporului
Sătenii din comunele din jurul Lugojului și-au votat aleșii favoriți pentru cele două camere ale parlamentului. După numărarea a 100% din voturi, în satele din zona Lugoj rezultatele, unele cu adevărat spectaculoase, sunt următoarele:
Senat
Coșteiu:
PSD – 454 – 28,88%
AUR – 347 – 22,07%
SOS – 161 – 10,24%
POT – 133 – 8,46%
USR – 132 – 8,4%
Gavojdia:
PSD – 426 – 31,79%
AUR – 352 – 26,27%
SOS – 131 – 9,78%
POT – 111 – 8,28%
USR – 90 – 6,72%
Darova:
PSD – 427 – 35,03%
AUR – 329 – 26,99%
POT – 116 – 9,52%
SOS – 111 – 9,11%
USR – 63 – 5,175
Belinț:
PNL – 286 – 25,7%
AUR – 230 – 20,66%
PSD – 187 – 16,8%
POT – 117 – 10,51%
SOS – 104 – 9,34%
Știuca:
AUR – 419 – 45,44%
PSD – 153 – 16,59%
PNL – 117 – 12,69%
SOS – 77 – 8,35%
POT – 67 – 7,27%
Camera Deputaților
Coșteiu:
PSD – 477 – 30,34%
AUR – 367 – 23,35%
SOS – 152 – 9,67%
POT – 127 – 8,08%
USR – 121 – 7,7%
Gavojdia:
PSD – 404 – 30,47%
AUR – 316 – 23,83%
SOS – 128 – 9,65%
POT – 105 – 7,92%
USR – 89 – 6,71%
Darova:
PSD – 413 – 33,77%
AUR – 323 – 26,41%
POT – 110 – 8,99%
SOS – 96 – 7,85%
PSDU – 76 – 6,21%
Belinț:
PNL – 288 – 25,81%
AUR – 216 – 19,35%
PSD – 192 – 17,2%
POT – 117 – 10,48%
SOS – 106 – 9,5%
Știuca:
AUR – 311 – 34,25%
UCR – 147 – 16,19%
PSD – 128 – 14,1%
PNL – 99 – 10,9%
SOS – 75 – 8,26%
Marii câștigători în municipiul de pe Timiș sunt Partidul Social Democrat la Camera Deputaților și respectiv Alianța pentru Unirea Românilor la Senat.
Politică
Ce a transmis Călin Dobra, după ce PSD a obținut mai puține voturi decât AUR, pentru Senat, la Lugoj
După încheierea numărătorii voturilor și aflarea rezultatelor pentru alegerile parlamentare în Lugoj, Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a transmis un mesaj de mulțumire către alegători. Într-o declarație oficială, acesta a subliniat importanța fiecărui vot.
„Fiecare vot ne întărește angajamentul de a lupta pentru interesele comunității noastre și pentru un viitor mai bun al Lugojului și Timișului,” a declarat Dobra. El a ținut să mulțumească nu doar celor care au votat cu PSD, ci și celor care au ales alte opțiuni politice, apreciind opiniile lor drept esențiale pentru îmbunătățirea activității partidului.
„Mulțumesc și celor care nu au votat cu PSD – opiniile voastre sunt esențiale pentru a înțelege ce trebuie îmbunătățit. Doar împreună putem construi o societate mai puternică și mai unită,” a adăugat liderul social-democrat.
Mesajul său s-a încheiat cu un apel la unitate și colaborare: „Hai să mergem mai departe, împreună, pentru Lugoj și Timiș!”
Politică
Consilierii lugojeni au aprobat propunerea PSD pentru funcția de viceprimar. Cine este Oana Tyukodi
Consilierii locali lugojeni au aprobat propunerea primarului Călin Dobra pentru funcția de viceprimar.
Momentul nu a fost lipsit de emoții, deoarece aleșii PNL nu și-au exprimat votul, iar cei doi consilieri AUR au părăsit sala de ședințe, motivând că nu doresc să facă nicio alianță cu nicio formațiune politică. Oana Tyucodi a fost aleasă viceprimar cu votul consilierilor PSD, USR și al consilierei independente.
„În primul rând, este o mare onoare și o responsabilitate să ocup funcția de viceprimar și mulțumesc colegilor din Partidul Social Democrat, în primul rând, pentru că m-au propus, dar și tuturor colegilor din Consiliul Local care m-au votat. Urmează o activitate alături de primarul Călin Dobra, în care vom colabora pentru binele lugojenilor, prin proiecte, activități și acțiuni. Din punct de vedere al activității, o să preiau atribuțiile din organigramă și cele pe care mi le va delega domnul primar”, a declarat noul viceprimar.
Oana Tyucodi s-a născut și a crescut în Lugoj și a absolvit Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”. În timpul anilor de liceu, a excelat în volei, continuând performanțele sportive și în perioada studenției, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
După finalizarea studiilor, Oana Tyucodi s-a întors în orașul natal, dedicând 17 ani din viață carierei de profesor. Din 2013, a făcut pasul în domeniul privat, dezvoltându-se ca antreprenor. În prezent, la vârsta de 51 de ani, este căsătorită și are un fiu de 25 de ani, student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara.
Este membră PSD din 2010.
Politică
Lugojenii se pregătesc din nou de alegeri duminică. Iată lista candidaților pentru parlamentare
Zeci de mii de lugojeni vor vota duminică, 1 decembrie, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților. Pentru prima cameră parlamentară, votanții au 22 de opțiuni, iar pentru a doua sunt dublu, 43.
Pe 1 decembrie, românii își aleg reprezentanții în Parlamentul României, adică membrii din Senat și Camera Deputaților. Alegătorii primesc un singur buletin de vot, pe care se regăsesc listele de candidați din partea partidelor politice și candidați independenți înscriși în cursă pentru un loc în Parlament.
La Lugoj și în restul țării, votarea are loc duminică, între orele 7 și 21, iar lugojenii pot vota fie la secția de unde aparțin, fie oriunde altundeva în județul de reședință.
Puteți verificați secția de votare la care sunteți arondat pe platforma registrulelectoral.ro. În județul nostru, oferta electorală pentru alegeri include 21 de partide și patru candidați independenți, la care se adaugă – doar pe lista pentru Camera Deputaților – și formațiunile minorităților naționale.
Pentru Senat sunt 85 de nume, iar pentru Camera Deputaților, 252. Timișul va avea, însă, doar zece deputați și patru senatori. În ordinea în care vor apărea pe buletinul de vot, opțiunile sunt:
Senatul României
- Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
• Forța Dreptei
• Uniunea Salvai România (USR)
• Partidul Național Liberal
• Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
• Partidul Social Democrat (PSD)
• Partidul S.O.S. România
• Partidul Oamenilor Tineri (POT)
• Partidul Social Democrat Unit (PSD Unit)
• Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS)
• Alternativa pentru Demnitate Națională
• Reînnoim Proiectul European al României (REPER)
• Patrioții Poporului Român (PPR)
• Partidul Noua Românie (PNR)
• Partidul România în Acțiune
• Partidul Ecologist Român (PER)
• Partidul Social Democrat Independent (PSDI)
• Alianța Național Creștină (ANC)
• România Socialistă
• Partidul Național Conservator Român (PNCR)
• Dreptate și Respect în Europa pentru Toți (DREPT)
• Candidatul independent Ion-Aurel Stancu
Camera Deputaților
La Camera Deputaților, ordinea rămâne neschimbată, însăs e mai adaugă și formațiunile minorităților naționale. Apar și trei candidați independenți, Nelu Balaș, Ionel-Marcel Abrudan și Erich-Eduard Mocanu Gollent.
Ca să intre în parlament, candidații trebuie să depășească un prag electoral de 5% din votul național, sau cel puțin 20% din voturile din patru județe. În cazul alianțelor, procentele sunt de 8, 9 sau 10%, în funcție de numărul de partide.
Pentru candidații independenți, pragul este dat de numărul total de voturi, împărțit la numărul de mandate al județului în fiecare cameră parlamentară.
-
Administrație6 zile în urmă
Noul primar al Lugojului are trei apartamente și o casă. Ce alte avuții a notat în declarația de avere
-
Administrație6 zile în urmă
Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”
-
Lugoj5 zile în urmă
Când se deschide patinoarul la Lugoj, funcțional pe toată perioada iernii
-
Lugoj5 zile în urmă
Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru
1 Comments