Iulius Mall

Călin Dobra, bilanț la jumătatea mandatului. Proiecte europene de 235 de milioane de lei și noi investiții în școli, parcuri și servicii publice

Primarul Lugojului a prezentat stadiul investițiilor din oraș: 15 contracte de finanțare semnate prin ADR Vest, proiecte din PNRR, spații verzi modernizate și sprijin pentru cultură și sport.

Administrația locală din Lugoj gestionează în prezent 20 de proiecte depuse pentru finanțare prin Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Dintre acestea, 15 au deja contracte de finanțare semnate și se află în diverse faze de execuție, iar alte cinci sunt în evaluare.

Publicitate

Valoarea fondurilor nerambursabile atrase este de aproximativ 235 de milioane de lei, la care se adaugă cofinanțarea de la bugetul local și cheltuielile neeligibile.

Portofoliul de proiecte include amenajarea parcului din cartierul Mondial – Bocșei, modernizarea a patru parcuri și a malurilor râului Timiș, reabilitarea centrului pietonal Mocioni și a cartierului ITL, precum și extinderea infrastructurii pentru bicicliști. Tot prin fonduri europene se dorește eficientizarea energetică a mai multor blocuri, școli și grădinințe.

Investiții din PNRR pentru unitățile de învățământ și mediu

Pe lângă proiectele derulate prin ADR Vest, primăria derulează investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestea vizează reabilitarea unor clădiri școlare, dotarea a 13 unități de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente, achiziția de microbuze și amplasarea a 49 de insule ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Proiecte din bugetul local

La capitolul investițiilor finanțate din venituri proprii, primăria menționează finalizarea noului sediu al Direcției de Asistență Socială (DAS) de pe strada Banatului, unde mutarea este programată până la sfârșitul acestui an.

Alte realizări locale includ redeschiderea Ștrandului Municipal, pentru care se pregătesc noi îmbunătățiri pentru sezonul viitor și achiziția de utilaje destinate activităților de salubrizare și întreținerii spațiilor verzi din oraș.

Sprijin pentru cultură și sportul lugojean

În domeniul cultural, administrația a susținut reluarea activității Corului „Ion Vidu”, activitatea Ansamblului Folcloric „Lugojana” și a alocat fonduri prin agenda culturală locală. De asemenea, se caută soluții pentru revitalizarea Școlii Populare de Artă.

La capitolul sport, primăria mizează pe colaborarea dintre Clubul Sportiv Școlar și CSM Lugoj, având ca obiectiv crearea unui parcurs continuu pentru pregătirea sportivilor, de la nivel de copii și juniori până la echipele de seniori.

Perspectivă pe termen lung

Primarul a subliniat că procesul de modernizare a orașului este unul de durată, din cauza complexității lucrărilor de infrastructură urbană.

Întrebat despre timpul necesar pentru ca efectele tuturor acestor investiții să devină vizibile la nivelul întregului municipiu, Călin Dobra a estimat un orizont de timp de opt ani.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate