Fidelity by Iulius Mall

Călin Dobra anunță începerea negocierilor pentru formarea unei alianțe la Lugoj. Cu cine nu vrea să discute

Călin Dobra, candidatul care a câștigat alegerile pentru funcția de primar din Lugoj, a declarat că nu există încă o alianță creionată pentru viitorul consiliul local. Dobra spune că este interesat să colaboreze, în primul rând, cu cine dorește să facă ceva concret pentru comunitatea locală. „Chiar dacă suntem oameni politici, trebuie să lăsăm puțin deoparte partea politică atunci când intrăm în administrație”, a afirmat Dobra, la emisiunea Direct la Subiect, realizată de Daniela Decean și Ștefan Feșto.

Dobra a exprimat deschiderea de a forma o alianță solidă, care să nu depindă de o majoritate simplă de 10 voturi, ci să asigure o majoritate confortabilă pentru votarea proiectelor. În acest scop, reprezentantul PSD a anunțat că va avea discuții cu toți președinții de partide politice din Lugoj în perioada următoare.

Publicitate

„În primul rând suntem lugojeni, înainte de a fi reprezentanți ai unui partid politic. Cred că toți cei care și-au depus candidatura au avut intenția de a face ceva constructiv pentru municipiu și am toată deschiderea în acest sens”, a spus Dobra.

Totuși, el a exclus posibilitatea de a colabora cu fostul candidat al PNL Lugoj, datorită lipsei de deschidere și a atacurilor personale continue.

Dobra a criticat atitudinea fostului candidat PNL, Claudiu Buciu, pe care o consideră marcată de o frustrare nejustificată și orientată mai mult spre interese personale decât spre binele comunității. „Din păcate, n-au capacitatea să înțeleagă că au pierdut și au rămas în acea frustrare de pierzător”, a adăugat el.

Dobra a anunțat că în perioada următoare va începe discuții cu reprezentanții AUR și USR. Puteți să urmăriți toată emisiunea începând de marți, de la ora 17, pe canalul de Youtube, Direct la Subiect.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate