Călin Dobra a câștigat alegerile pentru funcția de primar de la Lugoj VIDEO

Din primele informații, Călin Dobra și-a adjudecat funcția de primar. Însă până acum nu s-au comunicat rezultatele alegerilor. Conform numărătorii paralele făcute de partide,  Dobra a primit peste 3.500 de voturi, adică aproximativ 30 la sută din voturile exprimate.  Pe locul doi, se află Claudiu Buciu, care a fost votat de peste 2.800 de alegători, adică 25% din voturile exprimate. Pe locul trei, Erwin Floroni, cu aproximativ 2.500 de voturi, adică în jur de 22 de procente. Rezultatele sunt după o numărătoare parțială, numărătoarea finală urmând să fie comunicată oficial în cursul acestei seri sau mâine.

Totodată, se așteaptă și componența Consiliului Local și Consiliului Județean Timiș. Biroul Electoral Central urmează să facă publice rezultatele provizorii, parțiale și finale în scurt timp. Călin Dobra a făcut deja o primă declarație, pe care o vedeți mai jos.

La fel ca în 2020, alegerile locale din Lugoj s-au desfășurat într-un singur tur. Alegătorii au primit patru buletine de vot pentru a-și alege primarii, președinții Consiliilor Județene, consilierii locali și consilierii județeni. un al cincilea buletin l-au primit pentru candidații Parlamentului European.

Publicitate

Rămâneți alături de noi pentru a fi la curent cu toate detaliile și noutățile despre alegerile locale și parlamentare din 2024.

În cadrul alegerilor locale din acest an, prezența la vot în Lugoj a fost de 42,37%. Conform datelor oficiale, din totalul de 36.230 de persoane înscrise pe listele permanente și complementare, 15.084 de alegători au votat pe aceste liste.

De asemenea, au fost înregistrate 242 de voturi pe listele suplimentare și 25 de voturi prin intermediul urnei mobile. În total, 15.351 de persoane au participat la scrutin.

Prezența la vot reflectă interesul locuitorilor din Lugoj pentru alegerea primarului și a reprezentanților din Consiliul Local și Consiliul Județean Timiș pentru următorii patru ani. Rezultatele finale ale alegerilor vor fi comunicate de Biroul Electoral Central în zilele următoare.

1 comments
  1. Acuma sunt curioasă cât mai ieși la plimbare pe drumuri sa vezi ce are nevoie orașu sau sa vorbești cu lumea….și cât faci și tu pt orașu asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use
Publicitate