Administrație
Boldea și consilierii nu se grăbesc cu declarațiile de avere, chiar dacă termenul limită a expirat de câteva zile
Sâmbătă, 15 iunie, Agenția Națională de Integritate a anunțat că termenul limită pentru depunerea noilor declarații de avere a expirat, conform legii în vigoare. Deși aceste declarații trebuie făcute publice, pe paginile instituției la care cei care sunt prevăzuți să o depună lucrează, pe site-ul primăriei Lugoj nimeni nu a actualizat până acum datele cu privire la declarațiile de avere și de interese.
De fapt, unii funcționari și angajați au doar o singură declarație, iar alții nu și-au actualizat documentul din 2010. Deși termenul legal a expirat pe 15 iunie, ultima declarație de avere a primarului Francisc Boldea este cea de la începutul de mandat din 2012. Atunci, primarul declara că deține, împreună cu soția, nu mai puțin de 7 terenuri, dintre care 4 sunt ocupate de clădiri și unul de un garaj, dar și un depozit bancar de 260000 de lei.
La venituri, primarul a declarat că, în ultimul an fiscal, cel dinaintea începerii mandatului cu numărul doi de primar, a câștigat 34800 de lei pentru munca sa, adică 2900 de lei pe lună. Din aceeași declarație, aflăm că Boldea deține două autoturisme dobândite prin cumpărare. Este vorba despre celebrul Mercedes, parcat în fiecare zi în fața primăriei, mașina de „serviciu” a primarului, dar și despre un Renault Megane din 2005. Primarul a declarat că nu are datorii la bănci, dar nici tablouri, ceasuri sau alte obiecte de valoare.
Situația este mai gravă în ceea ce-l privește pe secretarul municipiului Lugoj, Dan Ciucu, care, pe site-ul primăriei, nu și-a mai actualizat declarația de avere sau cea de interese din 2010. Viceprimarul Alin Tech este la fel de întârziat ca și primarul, făcând ultima actualizare a actului tot în 2012, la fel ca toți consilierii locali, care la rândul lor aveau obligația să-și publice pe site-ul instituției declarația de avere până pe 15 iunie.
Administrație
Primăria Lugoj a stabilit ce va cumpăra din bani publici în 2021
Primăria Lugoj a publicat un plan de achiziții pentru anul 2021. Astfel, lugojenii pot vedea unde vor fi cheltuiți banii de la bugetul local, putând consulta întreaga listă pe SEAP. Programul anual al achizițiilor publice a fost publicat la mijlocul lunii ianuarie și cuprinde toate investițiile majore pe care Lugojul ar urma să le realizeze în 2021, dar și după încheierea anului curent. Acestea nu sunt toate investițiile pe care primăria le va realiza în 2021, ci doar o parte dintre achizițiile pe care administrația și le-a propus.
Iată care sunt achizițiile din planul pentru 2021 la Lugoj:
Utilaje Multifuncționale pentru deszăpezire (SSML) – 1.218.000 lei cu TVA;
Țarcuri pentru deșeuri selective – 974.000 lei cu TVA;
Autospecială Poliție cu dotări specifice – 300.000 lei cu TVA;
Vehicule de aspirat străzile – 244.000 lei cu TVA;
Vehicule de măturat străzile – 487.000 lei cu TVA;
Achiziționare camere de supraveghere a rampelor clandestine de gunoi – 200.000 lei cu TVA;
Proiectare Instalație de Climatizare – încălzire/răcire și uscare /umidificare pentru Clădirea Primăriei Municipiului Lugoj – 250.000 lei cu TVA;
Proiectare – Refacere subsol al Clădirii Primăriei Municipiului Lugoj, asanare umezeală, compartimentare, consolidare – 150.000 lei cu TVA;
Expertiză tehnică a pasarelei pietonale din Cartier Cotu Mic pentru stabilirea posibilității de transformare a acesteia în pod rutier – 250.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul Consolidare și Reabilitare Pod Beton amplasat pe str. Coloman Wallisch, peste râul Timiș – 238.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru 2 Corpuri de Clădire, corp principal și corp secundar Liceul Teoretic C. Brediceanu – 300.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru Corp Clădire principal Liceul I. Hasdeu – 180.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru Corp Clădire cu destinația internat – Colegiul V. Braniște – 270.000 lei cu TVA;
Expertize tehnice în scopul realizării cărților tehnice ale construcțiilor – 300.000 lei cu TVA;
Implementare prevederi HG nr. 777/2016 RENNS – Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale – 200.000 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate Extindere canalizare în Municipiul Lugoj și realizare decantoare de hidrocarburi – 250.000 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate privind construirea unui nou Spital în Municipiul Lugoj – 250.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul Consolidare și Reabilitare Pod de Fier – 238.000 – lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate și PT pentru amenajarea, modernizarea și construirea de piste de biciclete și zone pietonale în Municipiul Lugoj – 1.132.205 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate și PT pentru Reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor în Municipiul Lugoj – 724.770 lei cu TVA;
Concurs de soluții – 38 Fântâni forate – 59.500 lei cu TVA;
Reparare prin plombare străzi cu carosabil asfaltat Lot 1 – 800.000 lei cu TVA.
Puteți consulta întreaga listă de achiziții planificate pentru 2021 la Lugoj, inclusiv termenele estimate de finalizare ale acestora, aici.
Administrație
Primăria și șeful Poliției Locale vor platformă de ridicat mașini la Lugoj
Șeful Poliției Locale, Florin Dumitru, a declarat pentru Lugojeanul.ro că vrea să introducă la Lugoj un serviciu de ridicare de mașini parcate neregulamentar. Dumitru s-a consultat cu administrația locală, spunând că ideea a fost una comună, și că există deschidere pentru acest demers. Ca beneficii imediate, șeful de la Locală spune că de pe raza orașului vor dispărea mașinile abandonate, dar și cele care blochează circulația.
“Am avut deja o discuție în Comisia de Circulație, va fi bineînțeles o decizie a administrației, pentru că sunt niște pași de făcut. Trebuie găsit un loc de depozitare, care trebuie amenajat cu pază, unde să păstrăm mașinile ridicate.
Ca și beneficii, ne-am scăpa de toate mașinile abandonate și fără stăpân din Lugoj. Totodată, am scăpa de mașinile expuse spre vânzare pe domeniu public, plus cele parcate în locuri nepermise. La astea, ba nu vine proprietarul, ba încurcă lucrările de pe domeniul public.
Eu cred că dacă vom ridica cinci, șase mașini, va avea deja un efect, asta pentru că vor fi costuri de ridicare foarte mari, pe care le vor suporta șoferii. Iar când lumea va auzi despre ele, automat nu va mai parca unde nu trebuie”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Florin Dumitru, Director Executiv Poliția Locală Lugoj.
Deocamdată nu există un termen preconizat de la care proiectul propus să intre în vigoare, însă primul pas este cuprinderea autoutilitarei, precum și a locului de depozitare a mașinilor ridicate, în bugetul anului 2021.
Administrație
Funcționari din Primărie trimiși de primar în Justiție, să răspundă de ilegalitățile făcute ca J’adore să funcționeze
-
Administrație3 zile în urmă
Ce averi are Claudiu Buciu, noul primar al Lugojului
-
Administrație2 zile în urmă
Funcționari din Primărie trimiși de primar în Justiție, să răspundă de ilegalitățile făcute ca J’adore să funcționeze
-
Actualitate17 ore în urmă
Primarul Lugojului etichetat ca „dictator” de o organizație pentru apărarea drepturilor omului
3 Comments