Reprezentanți ai Băncii Naționalăea României ajung din nou la Lugoj, în cadrul unui eveniment dedicat educației financiare și dialogului cu mediul academic. Miercuri, 11 iunie 2025, de la ora 12:00, în Amfiteatrul A03 al Universității Europene „Drăgan”, va avea loc workshop-ul cu tema „România Europeană – Evoluții, Progrese, Provocări”.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Universitatea și face parte din programul național „BNR – StudentHub”, lansat în 2009. Proiectul urmărește creșterea nivelului de informare în rândul studenților și profesorilor privind rolul și activitatea Băncii Naționale în economia României.
Potrivit organizatorilor, workshop-ul este adresat în special cadrelor didactice și studenților de la Facultatea de Științe Economice (specializările Finanțe și bănci și Management financiar) și Facultatea de Drept (specializările Drept și Managementul investigației penale).
„Workshop-ul de astăzi reprezintă o punte între instituția care gestionează politica monetară națională și viitorii profesioniști din domeniul economic și juridic. Este o oportunitate valoroasă pentru studenți de a interacționa direct cu reprezentanții BNR și de a înțelege mai bine mecanismele macroeconomice”, transmit reprezentanții Universității Europene „Drăgan”.
Workshop-ul va oferi participanților ocazia de a înțelege mai bine modul în care deciziile BNR influențează economia națională, într-un moment în care România se confruntă cu multiple provocări în contextul integrării europene.