Connect with us


Actualitate

Barbat din Costeiu, implicat intr-un grav accident feroviar la iesirea din tara! Se intorcea din Olanda

Publicat

în

646x404Un grav accident feroviar a avut loc miercuri seara, după ce mașina condusă de un bărbat din Coșteiu a fost lovită de o garnitură Regio înainte de localitatea Cenad. Bărbatul, care se îndrepta spre localitatea de lângă Lugoj venind în țară din Olanda a scăpat ca prin urechile acului de moarte în urma ciocnirii cu trenul. Accidentul a avut loc între localitățile Lovrin și Sandra, șoferul, în vârstă de 47 de ani, declarându-le agenților de la rutieră că a văzut trenul, însă când a încercat să frâneze, mașina a refuzat să se oprească, de vină fiind, spune acesta, o defecțiune la sistemul de frânare.

Bărbatul, originar din Coșteiu, are dublă cetățenie și se îndrepta spre casă dinspre Olanda când a avut loc accidentul. Din fericire, nici el, nici pasagerii trenului nu au avut de suferit în urma impactului, traficul de pe DN 6 fiind întrerupt mai bine de jumătate de oră, până când pompierii au adunat rămășițele de pe carosabil și au eliberat linia ferată. Polițiștii i-au reținut bărbatului carnetul de conducere, iar cei de la Transporturi Feroviare i-au întocmit dosar penal pentru distrugere și semnalizare falsă.

foto: Ștefan Both / Adevărul

1 Comment

1 Comment

  1. Cristi

    13 februarie 2014 at 21:28

    titlu,mergea in olanda…….apoi venea din olanda….:)):)):)):)):))hotarati-va……oricum,VENEA DIN OLANDA;)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Un bătrân este dat dispărut. Oricine are detalii este rugat să anunțe cel mai apropiat post de poliție

Publicat

în

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui bărbat, de 70 de ani, dispărut de pe raza comunei Tomești, sat Colonia Fabricii, județul Timiș.

La data de 10 august a.c., POPA AUREL ar fi plecat de la locuința sa din Colonia Fabricii, județul Timiș cu scopul de a ajunge la o stână, fără a anunța familia cu privire la locul unde intenționează să meargă, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1.70 m, 70-80 kg, ten deschis, păr cărunt, tuns scurt ochi căprui.

La data dispariției, bărbatul purta, pantaloni tip jeans de culoare gri, tricou gri, hanorac gri-albastru și cizme din cauciuc

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Citiţi mai departe

Actualitate

Cel mai mare focar de coronavirus din Lugoj, descoperit la o multinațională. Ce măsuri s-au luat

Publicat

în

Foto arhiva

Cel mai nou focar de coronavirus, anunțat de DSP Timiș, este la Autoliv Lugoj. Este vorba despre 17 muncitori infectați, raportai de către DSP, luni, 10 august. Starea acestor nu este gravă însă conducerea societății a luat deja mai multe măsuri pentru a limita răspândirea virusului.

Într-un comunicat transmis la solicitarea redacției Lugojeanul.ro, reprezentanții Autoliv explică că de pune toate eforturile

“În contextul creșterii numărului de cazuri COVID atât la nivel național, cât și în comunitatea locală, compania noastră depune toate eforturile pentru a proteja sănătatea angajaților si a familiilor acestora. Pe lângă măsurile generale adoptate prin cadru legislativ (asigurarea distanței, purtatul măștii de protecție, triajul epidemiologic, informarea permanenta a angajaților privind regulile de igienă, dezinfecții regulate ale întregii fabrici și ale mijloacelor de transport etc.), în toata aceasta perioadă am pus în aplicare o serie de măsuri de protecție suplimentare. Împreună cu specialiști din sistemul medical, defășuram o amplă campanie de testare a angajaților și izolare a tuturor cazurilor cu potențial risc, marea majoritate a costurilor fiind suportate de către companie.

Reprezentantii nostri mențin o colaborare activă și permanenta cu instituțiile statului (DSP, Spitalul Municipal, Politie etc.) și se consultă cu specialiștii acestora iîn efectuarea anchetelor epidemiologice, pentru depistarea și izolarea imediată a tuturor riscurilor de răspândire a virusului. Pana în prezent, analizând cazurile active sau vindecate, nu se poate constata o legătura directa de infectare la locul de munca sau pe mijlocul de transport la/de la muncă spre domicliu.

Din paăcate însă ne confruntam în continuare cu o răspandire comunitară a virusului, iar în aceste conditii, evoluția din următoarea perioadă depinde de atitudinea pe care o avem cu toții și de responsabilitatea de care dam dovada! Depinde de fiecare dintre noi toți să ne protejam pe noi și pe cei dragi nouă! Facem un apel către toți concetățenii noștri sa respecte aceste masuri de prevenție, aceasta fiind modalitatea cea mai sigură și eficientă de a opri răspandirea virusului. Avem convingerea ca printr-un efort comun, vom depăși cu bine această perioadă și vom putea reveni cât mai repede la o stare de normalitate pe care cu toții ne-o dorim!”, au transmis reprezentanții companiei.

Citiţi mai departe

Actualitate

Pastorul lugojean s-a vindecat de COVID-19. Se întoarce acasă și intră în izolare

Publicat

în

Ionel Tuțac, pastorul Bisericii Baptiste „Harul” din Lugoj, care a fost infectat cu coronavirus la sfârșitul lunii trecute, a anunțat că testele au ieșit negative și se poate întoarce acasă.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că rezultatul testului a ieşit negativ. După 11 zile de spitalizare mă întorc acasă, unde voi fi în izolare, sub supraveghere, pentru 14 zile. Apreciez efortul medicilor şi asistentelor de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, mulțumesc familiei pentru suport, colegilor şi membrilor Bisericii din Lugoj pentru rugăciune şi încurajare, prietenilor care m-au sunat şi m-au încurajat.
Am simțit că am atâția prieteni sinceri, care au simpatizat cu mine în aceste zile de încercare. Vă sunt tuturor recunoscător şi mă rog ca Dumnezeu să vă protejeze de tot ce este rău. Mulțumiri speciale colegului meu de salon, Emanuel Streianu, diaconul Bisericii Baptiste din Făget. A fost o mare binecuvântare să petrecem timpul împreună. Mă rog ca Dumnezeu să se atingă de el!”, a postat Tuțac pe pagina lui de Facebook.

După ce s-a infectat Ionel Tutac a făcut un apel la cei care neagă existența virusului să respecte reglementările de distanțare și să se protejeze.

„Virusul există, nu putem să ne îndoim de existența lui pentru că  sunt atâtea cazuri de oameni care au murit, unii într-adevăr au avut comorbidități. Virusul există, cred că este un anumit grad de periculozitate, dar în același timp cred că putem să depășim acest moment, dacă suntem mai precauți și avem grijă cu cine intrăm în contact și încercăm să ne protejăm”, a mai spus Ionel Tuțac.

Citiţi mai departe

Cele mai citite