Clubul Rotary din Lugoj, organizează în 1 iunie evenimentul “BANATUL, ŢARA DE LA CAPĂTUL ŢARII – obiceiuri şi tradiţii din Pusta Timişului”, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
“Despre noi, bănăţenii, se spune că suntem vânăţi pe piept din cauză că ne izbim cu pumnul, zicând că suntem ocoşi şi făloşi şi că pogogim că Banatu-i Fruncea! Dacă e aşa sau nu, vă invităm să judecaţi voi înşivă, participând la un eveniment unic! De 1 iunie 2018, luaţi-vă de mână copiii şi nepoţii şi veniţi dimpreună la Lugoj! Pe parcursul întregii zile vom redescoperi obiceiuri şi tradiţii din PUSTA TIMIŞULUI şi ne vom bucura de ospitalitatea oamenilor locului în cadrul evenimentului intitulat. Participarea la evenimentele din timpul zilei care vor avea loc pe Platoul Casei de Cultură este gratuită”, arată organizatorii.
Seara, începând cu orele 19, va avea loc o petrecere la Restaurant Jadore. Preţul unui bilet la petrecere este de 250 lei/persoană iar rezervarea este obligatorie. Sumele obţinute din acestă acţiune vor fi folosite pentru editarea cărţii “ISTORIA LUGOJULUI ÎN IMAGINI ŞI POVESTIRI” ce va fi distribuită în şcoli gratuit.
