Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi o avertizare de cod galben de inundații, care vizează 15 județe din România, inclusiv Lugojul și zona de est a Timișului. Avertizarea este valabilă până vineri dimineață și privește în principal râurile din zonele vestice, centrale și nord-vestice ale țării.
Printre județele afectate se numără: Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
Potrivit hidrologilor, sunt așteptate creșteri de debite și niveluri ale râurilor, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, în mai multe bazine hidrografice. Printre zonele vizate din apropiere de Lugoj se află:
- Râul Bega – zona amonte de S.H. Făget și afluenții dintre S.H. Făget și S.H. Chizătău (județele Timiș și Arad);
- Râul Timiș – afluenții dintre S.H. Sadova și S.H. Lugoj (județele Caraș-Severin și Timiș).
Autoritățile recomandă populației din zonele vizate să urmărească actualizările oficiale și să evite traversarea cursurilor de apă aflate sub incidența avertizării. Situația hidrologică va fi monitorizată permanent de specialiștii INHGA.
sursa foto: arhiva Lugojeanul