Connect with us

Sport

 Aurel Muntean, lugojeanul din generația de aur a gimnasticii românești

Publicat

în

Clubul Sportiv Şcolar Lugoj, înfiinţat în anul 1957, sub denumirea de Şcoala Sportivă Lugoj, la iniţiativa profesorului Titus Liviu Isar, a format sportivi de mare valoare. Rezultatele obţinute de-a lungul celor peste 60 de ani de existenţă însumează peste 671 de medalii de aur și titluri de campioni naţionali, 108 medalii, cupe şi trofee obținute la concursuri şi competiţii internaţionale. Clubul a dat peste 100 de sportivi la loturile naţionale ale României, seniori şi juniori, care la rândul lor au câștigat nenumărate medalii naționale și internaționale. În cei peste 60 de ani de activitate clubul a fost condus de 11 directori. Unul dintre aceștia este și Aurel Muntean.

RETIM

Aurel Muntean s-a născut la Lugoj în 27 ianuarie 1951. Școala primară, cea gimnazială și liceul le-a urmat la Lugoj, iar întâlnirea  cu gimnastica a avut loc la vârsta de 7 ani.

„La gimnastică am ajuns din întâmplare. Un coleg de clasă pleca cu jumătate de oră mai repede acasă, pentru că avea antrenament. Orele se desfășurau după-masa și, cum pe mine mă încânta ideea să termin mai repede cursurile, l-am însoțit pe amicul meu la sală. Acolo am început să fac turul sălii, mergând în mâini, iar când m-a văzut profesorul Titus Liviu Isar m-a și încadrat în echipa pe care o antrena. Tatăl meu practica boxul de performanță și a fost și antrenor, dar mama nu a fost de acord să practic acest sport. Aveam acasă un sac de box, la care munceam de zor, dar cariera mea de boxer s-a redus doar la atât”, povestește Aurel Muntean.

AUTOLIV

Sala de sport unde se antrenau micii gimnaști la vremea aceea era la Liceul Brediceanu. Era o sală mică, improprie pentru gimnastică, dotată cu câteva saltele uzate, un covor de iută și niște inele agățate în tavan, de o grindă.

„Deci, așa a început viața mea ca gimnast. Antrenamentele erau regulate, de câteva ori pe săptămână, de la 17 la 19, într-o sala mică, cu câteva saltele de câlț, cu un covor de vechi de iută, cu apărătură antică și inele agățate în tavan, de o grindă. Cu toate acestea, noi eram fericiți. Era o joacă pe care o luam în serios. Mai târziu, proasta dotare și-a spus cuvântul. Dureri de spate, încheieturi făcute praf și toate relele cu care se confruntă un gimnast de performanță”, spune lugojeanul.

După o perioadă, profesorul Isar a alcătuit o echipă de băieți cu care a intrat în focul luptei competiționale. Au apărut și primele medalii, lucru care a motivat și mai mult dorința de perfecționare și de rezultate bune.

„Din echipa de băieți, în afară de mine, mai făceau parte frații Doru și Adrian Goreac, Gheorghe Nicoară, Moldovan, Suba. Eram destul de buni și competițiile erau multe și dificile. Ca să te califici în etape superioare, trebuia să treci prin mai multe faze, faza pe oraș, pe regiune, pe țară și apoi erai selecționat pentru lotul național. Concurența era acerbă. Pe aparate nu se dădeau medalii, doar la individual compus. Doar primi trei clasați erau medaliați. La băieți erau șase aparate. În anul 1965 am obținut titlul de campion național și până în anul 1969 am rămas în lotul național de juniori al României. În anul 1970, am intrat la Institutul de Educație Fizică și Sport de la București, iar la terminare am fost repartizat la Lugoj. Cu toate că nota cu care absolvisem institutul mi-ar fi permis să aleg un post de profesor într-un oraș mai mare, eu am cerut să fiu repartizat la Lugoj”, adaugă profesorul Muntean.

Ca student, Aurel Muntean a obținut împreună cu echipa de gimnastică a institulului mai multe medalii în cadrul campionatelor naționale ale maeștrilor pe echipe.

„În anii 1971 și 1972 m-am clasat împreună cu echipa pe locul III, obținând medalia de bronz la campionatul maeștrilor pe echipe. Asta însemna și ceva bani, așa că viața de student la București cu bani în buzunar era deosebit de frumoasă. Au urmat și alte diplome care atestau performanța la care am ajuns. La absolvirea facultății, am fost numit profesor la catedra de gimnastică a Școlii Sportive din Lugoj. Mi-am întrerupt activitatea competițională și m-am dedicat muncii de antrenor. Am avut copii în lotul de juniori a României și în lotul olimpic de juniori”, spune Muntean.

În anul 1990, profesorul Muntean este numit șef de catedră al secției de gimnastică sportivă de la CSȘ Lugoj și director-adjunct. În perioada cât a coordonat secția de gimnastică sportivă, rezultatele au fost deosebite. La campionatele naționale de juniori și la cele școlare s-au obținut 43 medalii locul I, 35 locul II și 37 locul III, 32 de titluri de campioni naționali la juniori și 4 titluri de campioni balcanici.

„Sincer să fiu, nici nu mai îmi amintesc câte rezultate excepționale s-au înregistrat în activitatea mea de antrenor. Există statistici în care sunt consemnate toate acestea. Adrian Ianculescu, dublu medaliat cu bronz la Campionatele mondiale de la Sabae și Lausanne, este un gimnast format de mine. Am avut o contribuție majoră în obținerea sălii de sport polivalente Viitorul, unde astăzi este și sediul Clubului Sportiv Școlar, a sălii de gimnastică și lupte, imobile care au  fost intabulate în Cartea Funciară. La modernizarea terenului de fotbal și a pistei de atletism de la stadionul Tineretului, dotarea cu vestiarele. Am obținut un microbuz cu 32 de locuri pentru CSS. Am cultivat relația de colaborare cu un club francez de gimnastică, iar ei ne-au donat materiale și aparatură în valoare de peste 14.000 de mărci. Mi-am dăruit întreaga energie și pricepere sportului și sportivilor orașului meu natal, Lugoj. În anul 2002, am fost numit director la CSȘ Lugoj”, declară antrenorul Aurel Muntean.

În perioada în care Aurel Muntean a deținut funcția de conducere a CSȘ Lugoj, sportivii clubului au obținut 35 de medalii de aur, 14 de argint și 15 medalii de bronz. A fost antrenor coordonator în tabere organizate de Federația Română de Gimnastică și a însoțit sportivii la toate finalele pe țară ale campionatelor naționale. Clubul a avut un parteneriat cu orașul Roncq din Franța, a participat la Cupa DCMT Serbia în 2005, în Ungaria în 2006, iar la Timișoara tot in 2006. A participat cu gimnaștii CSȘ Lugoj la competiții în Germania, Franța, SUA, Ungaria, Serbia, ducând faima sportului lugojean cu cinste. Aurel Muntean a făcut parte din generația de aur a gimnasticii românești. Numele lui va rămâne scris în conștiința  națională ca un simbol al sportului românesc. Acești sportivi minunați și rezultatele lor impresionante sunt mândria generațiilor prezente și viitoare și nu în ultimul rând un exemplu demn de urmat. Pentru că, în 27 ianuarie, Aurel Muntean și-a sărbătorit ziua de naștere, Lugojeanul.ro  îi urează un sincer LA MULȚI ANI!

Dan TIMARU

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

CSM Lugoj doboară liderul. Lugojencele au învins Rapidul

Publicat

în

CSM Lugoj a reușit o performanță remarcabilă în Divizia A1, schimbând liderul competiției printr-o victorie impresionantă de 3-1 împotriva echipei Rapid București, pe terenul acesteia. Giuleștencele au început în forță, câștigând primul set, dar au cedat apoi în fața determinării oaspetelor.

RETIM

Yelizaveta Ruban a condus echipa Lugojului cu 20 de puncte, în timp ce Andra Artin și Aliona Martiniuk au contribuit fiecare cu 11 puncte importante.

Pe partea adversă, Ioana Baciu a înregistrat 21 de puncte, iar Eli Uattara a adunat 17 puncte pentru Rapid. Această surpriză a dus la o schimbare în fruntea clasamentului, cu campioana en-titre Blaj profitând și urcând pe primul loc. Cu acest rezultat, CSM Lugoj se clasează pe locul 3, iar lupta pentru titlu se anunță incitantă în ultimele etape ale competiției.

AUTOLIV

Citiţi mai departe

Sport

Finanțări nerambursabile de 3,2 milioane de lei pentru sport, de la CJT Timiș

Publicat

în

3.250.000 lei este bugetul total alocat de Consiliul Județean Timiș pentru finanțarea nerambursabilă a programelor din cadrul Agendei sportive.

RETIM

Din acești bani, 1.800.000 lei au fost alocați pentru entitățile de drept public, respectiv 1.450.000 lei, pentru cluburile sportive de drept privat.

Astfel, Consiliul Județean Timiş invită structurile sportive să depună solicitări în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru proiecte sportive.

AUTOLIV

Pentru ca structurile sportive de drept public să primească finanțare, trebuie ca programele propuse să promoveze și să contribuie, printre altele,  la dezvoltarea domeniului sportiv în județul Timiș. Contează, de asemenea, calitatea, anvergura, numărul, diversitatea și aria geografică a participanților, precum și capacitatea organizatorică și funcțională a solicitantului de a realiza programele. Perioada de depunere a proiectelor sportive este 15 martie – 5 aprilie 2024,  între orele 09 – 16.

În cazul structurilor sportive de drept privat, proiectele trebuie să respecte mai multe criterii. De exemplu, e nevoie ca solicitanții să fie persoane juridice fără scop patrimonial care desfășoară activități neeconomice sau  economice care nu depășesc 20% din totalul activității desfășurate anual, respectiv: cluburi sportive de drept privat înființate și cu sediul pe raza unității administrativ – teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă; asociații județene pe ramuri de sport cu sediul în județul Timiș, afiliate la federațiile sportive corespondente; federațiile sportive naționale pentru programele sportive ce se desfășoară pe raza județului Timiș; Comitetul Olimpic Sportiv Român pentru programele sportive derulate pentru înaltă performanță, ce se desfășoară pe raza județului Timiș. Perioada de depunere a proiectelor sportive este 07 martie – 05 aprilie 2024,  între orele 09 – 16.

„Sportul are un rol foarte important în comunitate, atât pentru obținerea unor  performanțe, cât și ca activitate de masă, pentru socializare, integrare și menținerea unei stări de sănătate optime. Consiliul Județean Timiș încurajează practicarea sportului, îndeosebi a celui școlar și universitar, astfel încât să fie obținute performanțe care să crească prestigiul județului și al comunităților locale. Sper ca bugetul alocat pentru susținerea activității sportive din județ să constituie un sprijin important pentru cât mai multe ramuri sportive, care să genereze rezultate de care să fim mândri”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Procedura, documentele necesare, cât și alte informații utile pot fi consultate pe pagina de internet dedicată proiectului, www.sport.cjtimis.ro

Citiţi mai departe

Sport

Duel incendiar în Divizia A1 feminin: Rapid vs. CSM Lugoj, meciul etapei 20

Publicat

în

FOTO CSM Lugoj/Facebook

Într-o confruntare de zile mari, Sala Rapid găzduiește meciul etapei a 20-a în Divizia A1 feminin, unde liderul Rapid, cu 45 de puncte și 15 victorii, se întâlnește cu  CSM Lugoj, ocupanta locului 3, la doar trei puncte distanță.

RETIM

CSM Lugoj sosește la acest duel cu un impecabil palmares de 6 victorii consecutive, fapt ce adaugă o doză suplimentară de tensiune și anticipare în acest meci crucial. Ambele echipe sunt hotărâte să-și asigure o poziție cât mai avantajoasă în clasamentul final al sezonului regulat, iar fiecare minge câștigată devine esențială în această bătălie strânsă pentru supremație.

În tur, Rapid s-a impus în fața echipei CSM Lugoj cu scorul de 3-1, dar acest lucru nu face decât să alimenteze dorința de revanșă a formației din Banat. Fanii voleiului vor putea urmări întreaga confruntare în direct pe www.frvolei.ro.

AUTOLIV

Citiţi mai departe

Sport

Cupa României, câștigată anul trecut de CSM Lugoj, merge la Târgoviște

Publicat

în

FOTO CSM Lugoj Volei/Facebook

Într-o finală de volei extrem de disputată, desfășurată la Mioveni, CSM Târgoviște și Rapid București au oferit o confruntare de excepție, cu suspansul atingând cote maxime într-un duel pe cinste. Într-un spectacol cu cinci seturi, mingi de meci salvate și reveniri incredibile, echipa CSM Târgoviște a triumfat în fața Rapidului, adjudecându-și astfel al doilea trofeu din istoria sa, după cel din 2016.

RETIM

Cu un avantaj inițial de 2-0 la seturi pentru CSM Târgoviște, Rapid București a reușit o revenire remarcabilă, egalând la 2 și pregătind terenul pentru un set decisiv incandescent. Cu o determinare de fier, fetele de lângă Turnul Chindiei au reușit să-și impună jocul în setul decisiv, învingând cu 15-11 și aducând astfel bucurie în portocaliu. CSM Târgoviște-Rapid București s-a încheiat 3-2 (25-23, 25-18, 24-26, 29-31, 15-11).

Ambele echipe au fost felicitate pentru modul în care au onorat finala, pentru dedicarea și pasiunea cu care au luptat pentru fiecare punct.

AUTOLIV

Anul trecut, CSM Lugoj a câștigat trofeul tocmai după o finală cu CSM Târgoviște. Meciul s-a încheiat cu 3:1 (25:16, 26:24, 22:25, 25:21). În acest an, CSM Lugoj a fost a fost eliminată din Cupei României la volei feminin de CS Dinamo Bucureşti, care a învins-o cu 3-1 (23-25, 25-15, 25-19, 25-21), iar apoi cu 15-9, în ”setul de aur”, pe teren propriu, în manşa secundă a sferturilor de finală. CSM Lugoj câştigase prima manşă cu 3-0.

Citiţi mai departe

Cele mai citite