Iulius Mall

ATENTIE! Saptamana viitoare incepe curatenia de toamna la Lugoj

Pentru salubrizarea oraşului în condiţii eficiente, Primăria Municipiului Lugoj împreună cu S.C. Salprest S.A. Lugoj, organizează acţiunea “Curăţenia de Toamnă”, pe teritoriul municipiului în zilele de sâmbătă, mai exact în 2 noiembrie 2013 în ,,Lugojul German” (jumătatea Municipiului Lugoj situată pe malul stâng al râului Timiş) și în 9 noiembrie 2013 în ,,Lugojul Român” (jumătatea Municipiului Lugoj situată pe malul drept al râului Timiş).gunoaie-moloz-aruncate-la-pubela-salprest-de-1-mai-lugojeanul-2013-14

Cetăţenii care locuiesc la case vor scoate deşeurile în faţa imobilelor, iar cetăţenii care locuiesc la bloc, vor depune deşeurile la punctele de colectare a deşeurilor menajere. Acolo unde aceste puncte au fost desfiinţate se vor depune deşeurile lângă containerele pentru colectarea selectivă a cartonului sau pe vechiul amplasament pentru colectarea gunoiului menajer. Activitatea în aceste zile începe la orele 07.30 fapt pentru care populaţia este rugată să scoată în faţa imobilelor deşeurile provenite din gospodăriile proprii până la această oră.

Publicitate

Se vor colecta şi transporta deşeuri vegetale (resturi provenite din tăierea pomilor, a viţei de vie) etc., obiecte de uz casnic scoase din uz, mobilier degradat sau de prisos în gospodărie, obiecte sanitare degradate, dar și alte deşeuri din gospodăriile populaţiei.

În această perioadă se vor colecta în paralel şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice. Pentru ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice se vor face comenzi telefonice (0256-352.834), de luni până vineri între orele 07.00 – 15.00 în săptămânile premergătoare zilelor de colectare. Nu se colectează în cadrul acţiunii ,,Curăţenia de Toamnă”, materiale rezultate din construcţii și gunoiul menajer.

1 comments
  1. s-o vedem si pe asta –cita curatenie o sa faca salprest,ca de obicei cartierele ramin tot asa nu o sa vina nimeni sa puna o matura pe jos–in zona unic si srtada Astalas cind aveti de gind sa maturati-nicicind dar taxele le ridicati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate