Șantierul autostrăzii A1 Lugoj – Deva, pe segmentul critic dintre Margina și Holdea, pare că a intrat în linie dreaptă. Punctul nevralgic al infrastructurii rutiere din vestul țării – bucata de 9 kilometri care lipsește pentru a lega direct Sibiul de granița cu Ungaria – prinde viteză. Cu peste 900 de muncitori mobilizați non-stop, constructorii sunt la doar 250 de metri de prima străpungere majoră în munte.
Declarațiile de ultimă oră vin chiar de la Ministerul Transporturilor, prin vocea secretarului de stat Horațiu Cosma, care a vizitat șantierul pentru a evalua progresul lucrărilor finanțate prin PNRR. Potrivit acestuia, stadiul fizic al întregului proiect a depășit deja pragul de 65%.
Minerii din Valea Jiului și românii întorși din diaspora muncesc cot la cot
Mobilizarea de pe șantier este una record pentru infrastructura din zona noastră. Aproximativ 300 de utilaje și peste 900 de oameni care muncesc în trei schimburi. Forța de muncă aduce la un loc o echipă extrem de diversă, de la mineri experimentați din Valea Jiului și specialiști sârbi sau bosniaci, până la români cu înaltă calificare, reveniți special în țară de pe marile șantiere de tuneluri din America de Sud.
Ținta principală o reprezintă cele două tuneluri forate, celebre în spațiul public drept „tunelurile pentru urși”. Acestea au un rol ecologic crucial, traversând un coridor strategic ce asigură deplasarea faunei între Carpații Occidentali și cei Meridionali.
La tunelul scurt (aproximativ 400 de metri), veștile sunt excelente. Excavarea a fost finalizată 100%, iar în prezent se toarnă ultimii metri din căptușeala finală din beton.
Marea provocare rămâne însă tunelul lung, de aproape 2 kilometri, unde se sapă simultan în 8 fronturi de lucru:
-
Pe prima galerie: mai sunt de excavat doar 250 de metri (străpungerea este estimată pentru această vară).
-
Pe a doua galerie: au mai rămas circa 500 de metri (străpungerea va avea loc la începutul toamnei).
În zonele gata excavate se montează deja hidroizolația și se avansează cu structura de rezistență definitivă („cămașa” din beton) din ambele capete ale ambelor fire.
Vine asfaltul din iulie și se produc peste 300 de grinzi gigant direct pe șantier
Pe lângă lucrările subterane, proiectul avansează rapid și la suprafață. Secretarul de stat a anunțat că prima structură de asfalt va începe să fie turnată chiar în prima parte a lunii iulie.
Tot în următoarea lună, pe șantier va fi instalată o bază de producție masivă pentru grinzile de beton necesare viaductelor și podurilor. Aici vor fi fabricate local peste 300 de grinzi gigant, fiecare având o lungime de 40 de metri și o greutate impresionantă de 80 de tone.
După finalizarea lucrărilor de structură la tuneluri, vor fi implementate sisteme ultramoderne de ventilație, iluminat, comunicații, alimentare cu apă și securitate la incendiu. Pentru siguranța traficului, cele două tuburi paralele ale autostrăzii vor fi interconectate prin galerii speciale de evacuare și intervenție, atât pietonale, cât și rutiere, respectând cele mai dure standarde europene.
Termenul oficial
Obiectivul autorităților este menținerea unui ritm alert pe tot parcursul verii și plata rapidă a facturilor către constructori, aspect esențial pentru securizarea fondurilor europene prin PNRR, jalon aflat în renegociere cu Comisia Europeană.
Dacă graficul actual se menține fără blocaje majore, deschiderea oficială a circulației este estimată pentru prima parte a anului 2027, eliminând definitiv calvarul, aglomerația și accidentele de pe actualul drum național Margina – Holdea.