Iulius Mall

Iosif Todea s-a retras de la conducerea Corului „Ion Românu” din Timișoara și continuă activitatea la Corul „Ion Vidu” din Lugoj

Dirijorul Iosif Todea a marcat joi, 5 noiembrie, încheierea unei etape importante din cariera sa artistică. După o activitate de aproape trei decenii la conducerea Corului „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul din Timișoara, maestrul s-a retras din această funcție în cadrul concertului aniversar „Construcții istorice”, desfășurat la Sala Capitol.

Trei decenii în cadrul Filarmonicii Banatul

Iosif Todea s-a alăturat Filarmonicii Banatul în anul 1992, inițial ca artist liric în cadrul Corului „Ion Românu”. În paralel, a urmat studii de pedagogie muzicală la Universitatea de Vest din Timișoara și a fondat corul de cameră „Collegium Musicum”. În 1997, în urma unui concurs, a preluat conducerea ansamblului coral pe care l-a dirijat timp de 29 de ani.

Publicitate

De-a lungul carierei, a coordonat numeroase proiecte artistice. Printre acestea se numără manifestările din cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii (2023), concertele cu lucrarea „Carmina Burana” din 2024, care au atras peste 4.000 de spectatori, premiera Recviemului „In Memoriam” dedicat victimelor comunismului, precum și spectacolul „Oedip” de George Enescu, pus în scenă în 2025 alături de aproximativ 200 de artiști din România și Serbia.

Ultimul concert la cârma corului timișorean

Evenimentul de la Sala Capitol a reunit lucrări din repertoriul românesc și internațional, fiind dirijat de Ciprian Țuțu, Andrei Stănculescu și Iosif Todea. În cadrul programului, Iosif Todea a dirijat patru piese semnate de compozitorul Ola Gjeilo: „Tota pulchra es”, „Tundra”, „The Ground” și „Dark and Luminous Night”.

Prezență numeroasă a lugojenilor și continuarea proiectului de la Lugoj

Concertul a atras un public numeros din Lugoj, printre care s-au numărat și membrii Corului „Ion Vidu”, ansamblu pe care Iosif Todea îl dirijează din iarna anului 2025.

Părăsirea poziției de la Timișoara înseamnă mai mult timp alocat ansamblului din Lugoj. Unul dintre membrii corului a amintit de legătura mai veche cu dirijorul:

„Îl cunosc pe maestrul Todea de foarte mulți ani. Corul a mai colaborat cu dumnealui; a fost corist la noi pe vremea maestrului Tașcău. Ne bucurăm foarte mult că a ajuns în momentul acesta, pentru că va avea mai mult timp pentru Corul Ion Vidu din Lugoj.”

Publicul și membrii ansamblului și-au exprimat susținerea pentru continuarea activității muzicale la Lugoj, urându-i maestrului succes în proiectele viitoare.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate