Strada Privighetorii din Lugoj se apropie de etapa licitației pentru execuția lucrărilor de modernizare, după ce documentația tehnică a fost realizată de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că asfaltarea va avea loc numai după rezolvarea problemelor existente la rețeaua de apă.
Subiectul a fost abordat marți seara, în cadrul audienței online organizate de edil pentru cetățeni. Întrebat când va fi asfaltată strada, primarul a precizat că documentația este pregătită, iar administrația locală mai are de obținut ultimele avize și autorizații.
„Strada Privighetorii deja a intrat, din punct de vedere al realizării documentației, pe flux în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei. Avem realizată documentația. Suntem în faza în care trebuie să obținem ultimele avize și autorizația, după care vom da drumul la licitație”, a declarat Călin Dobra.
Edilul a subliniat că nu dorește ca asfaltul să fie turnat înainte de modernizarea rețelelor subterane, pentru a evita situațiile în care o stradă recent asfaltată ajunge să fie spartă din cauza unor avarii.
„Vă asigur că nu vom interveni cu asfaltul pe strada Privighetorii până când și Aquatim nu va realiza branșamentul la rețeaua nouă. Vreau ca peste tot unde intervenim pe străzile din municipiul Lugoj să rezolvăm problema din subteran, să nu mai avem astfel de situații de avarii și să distrugem din nou asfaltul”, a explicat primarul.
Aceeași strategie va fi aplicată și pe alte străzi din municipiu, inclusiv pe cele unde există piatră cubică sau unde infrastructura rutieră este într-o stare avansată de degradare.
În ceea ce privește strada Crizantemelor, primarul a precizat că aceasta se află în același lot de documentații cu strada Privighetorii, urmând să intre în procedura de licitație.
Dobra a estimat că, dacă nu vor apărea impedimente, lucrările de modernizare a celor două străzi ar putea fi executate anul viitor.
Totodată, edilul a amintit că administrația locală va continua investițiile etapizat, în funcție de prioritățile stabilite și de rezolvarea problemelor de infrastructură edilitară.