Primăria Lugoj pregătește un nou proiect de dezvoltare rezidențială, care ar putea pune la dispoziția cetățenilor aproximativ 150 de parcele pentru construirea de locuințe. O parte dintre terenuri ar urma să fie atribuite gratuit tinerilor cu vârste de până la 35 de ani, iar celelalte să fie scoase la licitație.
Anunțul a fost făcut marți seara de primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, în cadrul unei audiențe online organizate pentru cetățeni.
Întrebat când vor mai fi acordate terenuri pentru tinerii căsătoriți din zona Măguri, edilul a precizat că administrația locală a mai organizat o astfel de procedură în urmă cu câteva luni și că au rămas disponibile și parcele care nu au fost solicitate.
„Am rămas cu terenuri libere și o să verificăm în următoarea perioadă dacă au venit alții pe parcurs și au solicitat. Dacă nu, vă asigur că vom relua această procedură și vom pune terenurile la dispoziție”, a declarat Călin Dobra.
Mai mult, Primăria lucrează la un Plan Urbanistic Zonal pentru dezvoltarea unei noi zone rezidențiale în spatele bazei sportive de pe Splaiul Morilor.
„Suntem în lucru cu un nou PUZ, pentru o zonă rezidențială pentru locuințe, în spatele bazei sportive de pe Splaiul Morilor, unde ne dorim realizarea a aproximativ 150 de locuri de casă”, a explicat primarul.
Potrivit acestuia, o parte dintre parcele ar urma să fie atribuite gratuit tinerilor de până la 35 de ani, în timp ce restul vor fi scoase la licitație, în vederea construirii de locuințe.