Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a Taberei de Vară „Sfântul Apostol Andrei”, organizată la Bisericuța din Dealul Viilor, cu hramurile Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș și Sfântul Apostol Andrei.
Timp de o săptămână binecuvântată, între 26 iulie și 2 august 2026, biserica și împrejurimile ei au fost pline de glasurile copiilor, de rugăciune, de zâmbete și de bucuria unei comunități unite în jurul credinței.
“Fiecare zi a fost o nouă lecție de viață: am început cu Sfânta Liturghie și rugăciunea, am petrecut clipe frumoase în mijlocul naturii la pescuit și picnic, am desfășurat activități educative și recreative, am învățat despre frumusețea Sfintei Liturghii și a vieții Bisericii, am vizitat mănăstiri, iar jocurile, atelierele și meciul tradițional dintre părinți și copii au întărit prieteniile și au adus multă voie bună”, au declarat organizatorii.
Timp de o săptămână, Bisericuța din Dealul Viilor a devenit un loc al rugăciunii, al prieteniei, al zâmbetelor și al formării sufletești. Copiii au învățat că adevărata bucurie se trăiește împreună cu Dumnezeu, iar fiecare clipă petrecută aici va rămâne o amintire de preț.
“La finalul celei de-a XIV-a ediții a Taberei de Vară „Sfântul Apostol Andrei”, inimile noastre sunt pline de recunoștință.
În numele organizatorilor și al preotului Ioan Traian, mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea acestei tabere și Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, pentru binecuvântarea oferită.
Mulțumim Asociației Edu Arsenis Lugoj, voluntarilor, părinților și tuturor celor care au făcut posibilă această frumoasă lucrare, precum și partenerilor noștri: Autoliv România, Hanul Ana Lugojana, Brumărel SRL, Restaurant Domacris și Autolugojana Lugoj.
Fie ca lumina credinței aprinsă în această săptămână să rămână vie în inimile tuturor copiilor.
Ne revedem, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ediția a XV-a!” au mai declarat organizatorii.
