Iulius Mall

Peste 200 de șoferi, amendați pe drumul ce leagă Lugojul de restul țării într-o acțiune-mamut în cascadă

La data de 2 martie 2026, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș, Biroului Drumuri Naționale și Europene, Biroului Rutier Timișoara, Biroului Rutier Lugoj, Formațiunea Rutieră Recaș și Formațiunea Rutieră Sânnicolau Mare, au desfășurat o acțiune în sistem cascadă pe întreaga lungime a DN 6, între Cenad și limita cu județul Caraș-Severin, acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe acest sector de drum.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 81.810 lei. Dintre acestea, 110 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 22 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și 66 pentru alte abateri la regimul rutier. 

Publicitate

Totodată, polițiștii au reținut 10 permise de conducere (5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, 1 pentru conducere agresivă), au retras 14 certificate de înmatriculare și au constatat o infracțiune.

De asemenea, au fost efectuate 41 de testări cu aparatul etilotest și 3 testări cu aparatul drugtest. Totodată, polițiști rutieri au distribuit pliante cu caracter informativ – preventiv privind gradul de victimizare prin accidente rutiere înregistrat pe DN 6 și veste reflectorizante bicicliștilor depistați cu ocazia acțiunii.

Ca și exemple, la km. 588 + 100, a fost depistat un bărbat de 37 de ani, conducând un autoturism cu viteza de 153 km/h pe un segment de drum limitat la 90 km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 63 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1822,5 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

Tot pe DN 6, la km. 596, a fost depistat un bărbat de 36 de ani, conducând un autoturism cu viteza de 142 km/h pe un segment de drum limitat la 90 km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 55 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1822,5 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate