Iulius Mall

Produci gemuri, țuică sau alte bunătăți de casă? Artizanii din zona Lugojului, invitați să ducă gustul Banatului pe scena europeană

Producătorii locali din Lugoj și restul zonei istorice a Banatului au ocazia să își promoveze creațiile gastronomice, fie ele gem, zacuscă, țuică sau alte bunătăți de casă, la nivel internațional. Aceștia pot participa la World Food Gift Challenge 2026, o competiție de prestigiu dedicată produselor culinare și obiectelor artizanale cu legătură directă cu gastronomia.

Competiția este organizată de IGCAT – Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism și își propune să evidențieze produse autentice, realizate artizanal, care spun o poveste despre identitatea și tradițiile locului din care provin. În această etapă are loc preselecția pentru Banat, regiune care va fi reprezentată de patru produse la nivel european.

Publicitate

Apelul este deschis producătorilor din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, deci inclusiv celor din Lugoj, care realizează produse artizanale, în serii mici, cu impact redus asupra mediului. Sunt vizate atât cadourile culinare, adică produse alimentare sau băuturi locale, realizate din ingrediente naturale, cât și obiectele artizanale inspirate din universul gastronomic, precum vase, recipiente sau ustensile tradiționale. 

Cine jurizează bunătățile

Toate produsele trebuie să fie disponibile online și să aibă ambalaje sustenabile. Cei selectați vor beneficia de vizibilitate internațională prin rețeaua IGCAT, promovare pe platforme europene de gastronomie, precum și de recunoaștere oficială prin certificarea World Food Gift Challenge și acordarea unui badge digital. 

Jurizarea va fi realizată de consorțiul care gestionează candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, proiect inițiat de Consiliul Județean Timiș și implementat de Visit Timiș, alături de parteneri din domeniul gastronomiei, educației și economiei locale.

Termenul-limită pentru înscrierea la preselecția Banat este 15 martie. Producătorii interesați pot solicita detalii și se pot înscrie la adresa foodgift@visit-timis.ro, completând formularul dedicat competiției. Găsiți și voi formularul aici.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate