Primarul Lugojului, Călin Dobra, a recunoscut că deszăpezirea din acest sezon rece de la Lugoj nu a fost cea mai strălucită. Mai mult, edilul a cumpărat un utilaj nou pentru asta, care va fi folosit atât pentru ninsorile ce urmează în această iarnă, cât și pentru curățarea străzilor de praf la de la primăvară încolo.
„Se pare că… „iarna ne-a luat prin surprindere” – expresia deja devenită un clișeu pe care o tot auzim în fiecare an. De data asta, însă, a nins mult și continuu, iar noi am făcut tot ce am putut cu oamenii și utilajele pe care le-am avut la dispoziție. Am fost cu toții pe teren și am intervenit, așa cum e firesc, mai întâi pe arterele principale, apoi în cartiere. Nu a fost perfect, știu asta. Dar vestea bună e că nu au fost evenimente grave, semn că și intervențiile, și prudența lugojenilor au contat”, a explicat Călin Dobra într-o notă de presă.
Ca să fie mai bine pregătiți data viitoare, primăria a achiziționat un utilaj nou, echipat pentru iarnă, cu lamă și împrăștietor de sare și nisip, special pentru alei și spațiile înguste. Utilajul, creat de către firma BUCHER din Elveția, a costat 200.000 de euro, luat în leasing pe 4 ani. La primăvară, utilajul va putea fi folosit pentru curățenie stradală, măturat și spălat.
