E oficial! Astăzi a început Festivalul Internațional de Folclor „Ana Lugojana”, prin debutul grupei mici a Ansamblului „Lugojana” pe scena amplasată în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj. Cu mic, cu mare, părinţii, bunicii şi toţi cunoscuţii celor mici, s-au adunat pe platoul Casei de Cultură pentru a-i vedea cum se prezintă în prima zi de festival. Sub îndrumarea coregrafului Puiu Munteanu, micii dansatori au trecut prin mai multe stiluri de dans din zona Banatului.
Comerciaţii nu lipsesc nici ei de la faţa locului. Lugojenii sunt aşteptaţi să savureze micii şi berea nelipsită de la fiecare sărbătoare lugojeană. Acest festival se va întinde pe parcursul a cinci zile de sărbătoare, unde se vor prezenta mai multe formaţii de dansuri din diferite oraşe înfrăţite cu oraşul nostru. Această manifestare se va încheia în 15 august, cu ocazia hramului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și evident a Rugii Lugojene.
LUGOJEANUL.RO ÎŢI PREZINTĂ PROGRAMUL FESTIVALULUI PE PARCURSUL CELOR 5 ZILE!



