După mai bine de o lună de la începerea lucrărilor de asfaltare şi dalare a trotuarelor din Lugoj, săptămâna trecută tocmai s-au terminat lucrările pe Splaiul Tinereţii şi din jurul statuii lui Eftimie Murgu. Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect urbanistic în vederea refacerii trotuarelor, dar şi a parcurilor şi a cimitirului ortodox. În aceste zile, strada Făgetului este invadată de muncitori care lucrează zilnic în vederea asfaltării trotuarelor, urmând ca în perioada următoare să fie finalizate lucrările.
Următoarea ţintă este Parcul Copiilor, acolo unde lugojenii se plâng de asfaltul care s-a degradat de atâţia ani şi mai ales de mirosul insuportabil al dejecţiilor ciorilor care îşi fac veacul prin copacii de aici. După terminarea lucrărilor din Parcul Copiilor, muncitorii se vor muta în Parcurile Poştei şi Gării, dar şi în cimitirul ortodox de pe strada Făgetului, ale cărui alei vor fi modernizate.





