Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj, sub bagheta dirijorului Alexandru Șuca, va prezenta duminică, 12 mai 2024, de la ora 18.00, tradiţionalul Concert de Paşti, eveniment găzduit de Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj.
Înscris sub semnul Sărbătorilor Pascale, concertul, intitulat “Ziua învierii”, va avea un repertoriu amplu şi va cuprinde lucrări religioase ale unor celebri compozitori români precum Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Ioan D. Chirescu, Gheorghe Danga, Anton Pann, Gheorghe Mandicevski sau Nicolae Lungu.
Vă invităm, așadar, dragi lugojeni, să celebrăm împreună Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos, graţie înălțătoarelor acorduri sacre în interpretarea artiștilor renumitului cor lugojean.
Solista concertului va fi soprana Ioana Mia Iuga. Intrarea este liberă.
Concerte de succes, în Franța, la Orleans
În această perioadă, corul lugojean se află la Orleans, unde a avut două concerte cu compoziții românești și internaționale, la Biserica Saint Pierre du Martroi.
„Ambele au avut un succes răsunător pentru publicul francez, fiecare piesă fiind răsplatită cu ropote de aplauze. Suntem recunoscători membrilor coriști participanți ai delegației municipale și bucuroși vom continua, cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj, să promovăm și să susținem corul, sub egida Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură.
