Un al doilea deținut de la Centrul Educativ Buziaș evadează din incinta secției privative de libertate în ultimele 7 zile. Primul caz, cel al unui deținut de 30 de ani, s-a încheiat cu prinderea acestuia nu departe de Lugoj.
Luni, 9 mai, în jurul orei 10 dimineața, s-a constatat ca o persoană internată în vârstă de 16 de ani, ce executa o măsură educativă privativă de libertate, de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de Tâlhărie calificată în cadrul Centrului Educativ Buziaș, s-a sustras de la executarea măsurii educative prin părăsirea fără drept a centrului educativ, escaladând gardul împrejmuitor.
Pentru găsirea acestuia au fost dispuse măsuri specifice, respectiv : blocarea căilor de acces pe posibilele direcții de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității, precum și cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.
Pentru orice informație cu privire la persoana în cauză, apelați numărul unic de urgență 112 sau Centrul Educativ Buziaș la 0256 321 123 sau 0740 114 217.