Iulius Mall

Corul Ion Vidu, invitat la una dintre cele mai importante manifestări festivaliere din România

În perioada 21 – 23 iunie 2019, Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de Lucian Oniţa, va participa la prestigiosul Festival Internațional de Muzică Corală și Instrumentală ,,D.G. Kiriac”, ediția a XXVII-a.
În cadrul acestui manifestări, unul dintre cele mai importante din țară, organizate de Consiliul Județean Argeș și Centrul Cultural Județean Argeș, renumitul cor lugojean va reprezenta artistic municipiul Lugoj și Banatul, prin susținerea a două concerte.

Primul concert va avea loc vineri, 21 iunie, începând cu ora 18.oo, în cadrul Galei de concerte de muzică universală, ce se va desfășura în Sala ,,Lumina”, din Pitești, iar cel de al doilea concert, prezentat în cadrul secțiunii de muzică sacră, va avea loc duminică, 23 iunie, de la ora 11.oo, în cunoscuta Mănăstire Curtea de Argeș.

Publicitate

Repertoriul coralei lugojene va fi unul de înaltă ținută, alcătuit din piese ale unor renumiți compozitori români, precum Anton Pann, George Musicescu, Gheorghe Popescu-Brănești, Alexandru Pașcanu, Ioan D. Chirescu, Gavriil Musicescu și, bineînțeles, Dumitru Georgescu Kiriak.

Soliștii coralei lugojene vor fi sopranele Ioana Mia Iuga și Maria Virginia Onița și baritonul Samuel Constantin.
Tot în cadrul acestui eveniment, delegația artistică lugojeană va participa la adunarea generală anuală a Asociației Naționale Corale din România, care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, ora 10.oo, în Sala ,,Lumina” a Centrului Cultural Județean Argeș, sub prezidiul maestrului Voicu Enăchescu, președinte și al doamnei Alina Pârvulescu, secretar general.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate