
Minoră dispărută de acasă, găsită de polițiștii timișeni. Zilele grele s-au terminat pentru o tânără de 16 ani și familia acesteia. Luni, polițiștii secției 10 Rurală Făget au găsit-o pe fată la Dumbrava, minora fiind dată în urmărire la nivel național de 4 zile. Fata a ajuns la peste 200 de kilometri de casă, locuind în județul Cluj.
“În fapt, la data de 16 august, minora ar fi plecat voluntar de la domiciliul său de pe raza localității Nădașu, județul Cluj, fiind dată în urmărire națională la data de 17 august, de către Inspectoratului de Poliție Județean Cluj”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
Din fericire, minora nu a fost victima nici unei infracțiuni, fiind deja predată părinților.
foto: arhivă
