Connect with us

Politică

Un lugojean anunţă pe Facebook că va candida la funcţia de preşedinte al României

Publicat

în

Lugojeanul Mircea Moise, stabilit în Germania, a anunțat că, în 2019, va candida, din postura de independent, la funcția de președinte al României. Omul nu este la primul demers de acest gen, având aceeaşi intenţie şi la ultimele alegeri, câştigate de Klaus Iohannis.

RETIM

Pentru visul său, Moise trebuie să adune 200.000 de semnături din partea cetățenilor, iar ca să-i convingă şi-a făcut un site în care îşi prezintă programul.  Dezideratul major al lugojeanului este de a “readuce țara la normalitate și de a instaura în România republica prezidențială”. În autobiografia sa, Mircea Moise spune că a răsărit basarabean, a crescut ardelean, s-a copt bănățean și s-a răscopt German.

,,Până în prezent niciun candidat la președinție nu a expus un program vizionar atât de amplu ca al meu, cu posibilitatea reală de a fi finanțat și dus la bun sfârșit. Chiar dacă unii ar fi fost capabili și actualmente de un program amplu și realist, nu vor putea să-l pună în practică și nici nu vor avea curajul”, susţine Mircea Moise.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

În platforma program, intitulată “Viziunea mea pentru viitorul Romaniei”, Mircea Moise dezvoltă, în 311 puncte, intențiile sale politice. Printre cele mai importante idei sunt înfiinţarea unei noi funcţii în stat, cea de vicepreşedinte al României,  reintroducerea serviciului militar obligatoriuu, dar şi revenirea la programul de lucru de şase zile pe săptămână.

“România să devină republică prezidențială, vice-președinte va fi o nouă funcție cu care președintele României își va împarți sarcinile și activitatea, se va reînființa cancelaria prezidențială condusă de un cancelar propus și votat de serviciile din subordinea sa și numit sau destituit dacă e cazul de președintele României. Consilierii primăriilor vor fi înlocuiți cu reprezentanți locali voluntari, aleși anual, care vor primi o retribuție de participare la ședintele de lucru, în funcție de participarea activă. Obligația bărbaților de a crește și educa copii proprii când femeia are un serviciu mai important și bine remunerat decât al barbatului.  Se va reînființa serviciu militar în termen, obligatoriu. Revenirea la ziua de lucru de 8 ore și săptămâna de lucru de 6 zile, etc.

Problema finanțării campaniei electorale o va rezolva printr-un mod ingenios și original.

,, Costurile unei campanii electorale pentru candidatura la functia de Presedinte sunt foarte mari. Mai întâi am nevoie de 200.000 de susținatori care să-mi dea semnătura lor pe liste de susținere. Dacă fiecare susținător va trimite prin virament bancar sau depunere direcția într-un cont bancar pe care îl voi deschide la o bacă cu acest scop, sumă de 5 Roni sau 1 Euro, se vor strânge în acest cont suma de 200.000 Euro, finanțarea putând fi rezolvată. Printr-o declarație notarială voi garanta că banii din acest cont vor fi folosiți doar pentru finanțarea candidaturii mele. O parte din suma (aproximativ jumatate din sumă) va fi returnată în cont după alegeri. Acești bani fiind nerentabili pentru a fi înapoiați depunatorilor vor fi folosiți în funcție de voința susținatorilor pentru acțiuni sau investiții publice sau de caritate. Toată contabilitatea acestor bani va fi făcuta de către un administrator electoral cu documente 100% legale. Din momentul când voi fi sigur că pot să mă înscriu în campania electorală ca şi candidat independent la funcţia de Preşedinte al României, obţinând cele 200.000 de semnături de susţinere, voi anunţa datele contului în care se pot depune sumele de mai sus. După complectarea contului voi face demersurile pentru înscrierea candidaturii mele”, spune viitorul candidat.

Moise vine şi cu un avertisment, în cazul în care ajunge preşedintele României.

,,Să nu-și facă Românii impresia că dacă voi reuși să preiau președinția țării va curge imediat lapte și miere. S-a distrus România în procent de 90%  iar de reconstruit ceea ce a fost distrus nu s-a reconstruit nimic. Comparați o casă care o puteți distruge într-o zi dar ca să o reconstruiți aveți nevoie de cel puțin 100 de zile. Dacă populația României se va comporta ca până acum, România nu va fi reconstruită nici într-o 100 de ani. Eu știu ce trebuie făcut ca generațiile mijlocii să mai prindă țara reconstruită, cu condiția ca toți Românii să muncească, să aibă încredere în mine și să mă sprijine. Le doresc cetățenilor României să aibă <<Mintea Românului cea de pe urmă>>!”.

Moise susţine că, „Din momentul când eu sau majoritatea alegătorilor mei vom considera că activitatea mea nu dă roadele scontate îmi voi da demisia”.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Avem susținere pentru LUGOJ!  Călin Dobra: ,,LUGOJUL se va afla pe lista priorităților Consiliului Judeţean Timiş în ceea ce privește proiectele de dezvoltare”

Publicat

în

LUGOJUL, asemeni întregului județ Timiş, se va afla pe lista priorităților în ceea ce privește proiectele de dezvoltare realizate în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş, prin sprijinul pe care Municipiul nostru îl va avea din partea viitorului președinte, Alfred Simonis.

RETIM

Unul dintre proiectele pe care îmi doresc să le implementez la Lugoj, cu sprijinul Consiliului Judeţean, este acela de a construi un HUB agricol în regim public, o investiție foarte așteptată de agricultori, care vine atât în sprijinul micilor producători din zona Lugojului, cât și a celor din partea de est a judeţului Timiş. Investiţia va soluţiona problema vânzării produselor agricole de către micii fermieri care se confruntă cu dificultăţi în a le furniza marilor magazine aceste produse. HUB-ul agricol va fi dotat cu infrastructură modernă, instalații de curățare, linie de ambalare, echipamente de răcire și de prelucrare a produselor agricole.

,,În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu producătorii locali din Lugoj, am aflat toate nemulțumirile lor legate de actuala administrație. Oamenii cer înţelegere, respect şi sprijin! Și o schimbare! Am încredere că lucrurile se pot face aşa cum trebuie! Cu acest gând am pornit la drum, în competiția electorală, pentru a câștiga funcția de PRIMAR al Municipiului LUGOJ!”, a spus Călin Dobra.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

Proiectul legat de modernizarea drumului între Lugoj–Buziaș până la Moşniţa și transformarea acestuia în șosea la patru benzi – o prioritate

O altă prioritate a viitoarei administrații județene conduse de Alfred Simonis este şi proiectul legat de modernizarea drumului între Lugoj–Buziaș până la Moşniţa și transformarea acestuia în șosea la patru benzi. Investiţia se va realiza în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş şi va reprezenta un mare plus și pentru orașul Lugoj, deoarece, atât lugojenii, cât şi cei care se află în tranzit, folosesc în număr foarte mare acest drum de legătura între Lugoj şi Timişoara.

Realizarea acestei investiţii va duce, atât la dezvoltarea Lugojului și la scoaterea în evidenţă a staţiunii balneoclimaterice de interes naţional Buziaş, precum şi la conexiunea facilă cu alte drumuri judeţene, prin realizarea unor sensuri giratorii la intersecţia cu drumurile spre Darova şi Boldur şi către toate celelalte localităţi aflate pe traseul şoselei între Lugoj şi Moşniţa, acolo unde a fost finalizată lărgirea şoselei la patru benzi, în urma unui proiect în valoare de aproape 31 de milioane de lei cu bani de la Consiliul Județean Timiș și prin Programul Național de Dezvoltare Locală, investiţie demarată şi semnată de Călin Dobra.

,,Am avut nenumărate discuții cu Alfred Simonis legate de această investiție și, împreună, am ajuns la concluzia că este mai mult decât necesară, atât pentru lugojeni, cât și pentru locuitorii întregii zone”, spune Călin Dobra, candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al municipiului Lugoj.  Investiția a fost susținută în repetate rânduri de reprezentanții PSD din Consiliul Județean Timiș, însă a ajuns doar la faza de studiu de fezabilitate şi proiect tehnic, evitarea realizării acestui proiect de infrastructură rutieră reprezentând încă un eșec al administrației judeţene conduse de Alin Nica.

,,Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt cuprinse pe lista de investiții a Consiliului Județean Timiș în urma unui amendament depus de colegul meu Călin Dobra, dar neluat în seamă de Alin Nica pentru că acesta este tributar unei metehne vechi: doar proiectele sale trebuie să fie puse în practică. O astfel de investiție este necesară, obligatorie aș spune, pentru o fluidizare a traficului și pentru condiții mult mai bune pentru cei care folosesc acest drum. Și când spun asta mă refer atât la lugojeni, cât şi la toți ceilalţi locuitorii din această zonă a judeţului. Am discutat mult cu Călin Dobra și am căutat cele mai bune soluții pentru a le pune în practică împreună”, a declarat Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Centru pentru tratarea dependențelor la Lugoj, un sprijin real pentru generațiile expuse la riscuri tot mai mari

Pe lista priorităților în ceea ce privește proiectele de dezvoltare din Lugoj, pe care le vom implementa cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, este şi cea legată de construirea unui Centru pentru tratarea dependențelor.

Una dintre marile îngrijorări a vremurilor pe care le trăim vizează cu deosebire destinul generațiilor tinere şi nu numai, expuse la riscuri tot mai mari care duc la dependenţa cu consecințe dramatice pe plan biologic, psihologic și social. Prea mulţi tineri şi prea mulţi părinţi îşi pierd speranţa şi nu ştiu ce să facă în astfel de situaţii dramatice pe care viaţa le poate scoate în calea oricui. De aceea, trebuie să venim în sprijinul celor care au nevoie de recuperare şi reabilitare, fie că vorbim despre dependenți de alcool, medicamente, droguri sau jocuri de noroc, după modelul unor centre similare din țările occidentale. Ne-am  propus să realizăm aceasta investiţie din dorința de a ajuta oamenii să se recupereze după dependență într-un mediu sigur și discret şi de a-i sprijini să se reintegreze socio-profesional.

Știu cum, pot și vreau să dezvolt LUGOJUL! Reconstruim LUGOJUL împreună! (P)

 

 

Citiţi mai departe

Politică

Număr record de candidați pentru funcția de primar la Lugoj. Lista politicienilor care vor să conducă orașul

Publicat

în

Concurență mare pentru cea mai importantă funcție din administrația locală. 11 politicieni își doresc să obțină postul de primar, fiecare reprezentând o formațiune politică. Un singur candidat s-a înscris în competiția electorală pentru această poziție ca independent. Ca o premieră, putem menționa, în acest an pentru funcția de primar al Lugojului sunt înscrise două femei.

RETIM

Iată, mai jos, lista candidaților înscriși și partidele pe care le reprezintă.

 

Autoliv - Paște Binecuvântat!

La data de 8 mai 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024. Pentru ambele scrutinuri, până la data de 10 mai 2024, MAE va aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora, precum şi aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora.

Campania electorală va începe la 10 mai şi se va încheia pe 8 iunie 2024, la ora 7.00. La 20 mai şi 25 mai, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” va imprima buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, respectiv pentru alegerile locale. Tot pe 20 mai, Regia Autonomă „Monetăria Statului” va confecţiona ştampilele cu menţiunea „VOTAT”.

În 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri. Votarea se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22.00.Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot, pot vota până cel mult la ora 23.59.

 

 

 

Citiţi mai departe

Politică

Astăzi se încheie perioada de depunere a candidaturilor. Care este calendarul electoral pentru zilele următoare

Publicat

în

Astăzi, 30 aprilie 2024, este ultima zi pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale din România. Această dată marchează și momentul în care se va stabili numărul de ordine de pe buletinele de vot pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care au depus liste de candidați, precum și pentru candidații independenți.

RETIM

În conformitate cu Calendarul acțiunilor privind alegerile locale și parlamentare din 9 iunie 2024, reglementat de Hotărârea de Guvern nr. 199/2024, procesul electoral a început la data de 12 martie 2024, iar data limită pentru depunerea și înregistrarea candidaturilor la alegerile pentru europarlamentare a fost 10 aprilie 2024.

Alegeri comasate

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare va începe la 10 mai și se va încheia pe 8 iunie 2024, conform informațiilor publicate pe site-ul https://www.roaep.ro/ și gov.ro.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

În 2024, în România se desfășoară patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Prin Ordonanța de Urgență nr. 21/2024 din 8 martie 2024, s-a decis ca scrutinul europarlamentar și alegerile locale să aibă loc în aceeași zi, la data de 9 iunie.

Biroul Electoral Central a publicat pe site-ul instituției listele de candidați la alegerile europarlamentare la data de 11 aprilie 2024. Potrivit BEC, au fost înregistrate 15 formațiuni politice și șapte candidați independenți.

În perioada 16-25 aprilie, s-au putut înregistra alianțele electorale pentru alegerile locale. Pe 29 aprilie au rămas definitive candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

În contextul alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, datele limită pentru solicitarea acordării timpilor de antenă către posturile de radiodifuziune și televiziune, publice și private, sunt prevăzute până la 30 aprilie 2024.

Cel mai târziu cu 40 de zile, înaintea datei alegerilor, adică 30 aprilie 2024, se va solicita acordarea timpilor de antenă, către conducerile posturilor de radiodifuziune şi televiziune, publice şi private sau, după caz, ale studiourilor teritoriale ale acestora, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Când începe și se termină campania electorală

La data de 8 mai 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024. Pentru ambele scrutinuri, până la data de 10 mai 2024, MAE va aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora, precum şi aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora.

Campania electorală va începe la 10 mai şi se va încheia pe 8 iunie 2024, la ora 7.00. La 20 mai şi 25 mai, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” va imprima buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, respectiv pentru alegerile locale. Tot pe 20 mai, Regia Autonomă „Monetăria Statului” va confecţiona ştampilele cu menţiunea „VOTAT”.

În 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri. Votarea se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22.00.Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot, pot vota până cel mult la ora 23.59. După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor pentru cele două scrutine vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Citiţi mai departe

Politică

AUR Lugoj a depus listele de candidați. Cine sunt cei care cer votul lugojenilor la alegerile locale

Publicat

în

AUR a depus listele de candidați pentru funcția de primar și pentru Consiliul local din Lugoj.  Candidatul pentru funcița de primar spune că are încredere în experiența oamenilor de pe lista AUR.

RETIM

„Mi-am depus candidatura împreună cu echipa mea pentru funcția de primar al municipiului Lugoj. O funcție care mă onorează și mă obligă să am grijă de Lugoj și de lugojeni, să veghez și să fac ca lucrurile să se întâmple. Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea voastră, exprimată prin atâtea semnături, acest lucru dându-mi încredere că doriți un primar gospodar care să nu vă dezamăgească. Lista noastră de consilieri cuprinde oameni cu experiență în domeniile lor, majoritatea neimplicați politic până acum, așa cum sunt și eu.”, a declarat Adi Ladislau Szabo, candidatul Aur pentru funcția de primar al Lugojului.

Lista de candidați pentru Consiliul local, cuprinde pe: Zănoaga Marius, Panduru Octavian, Scorobete Moisă, Neidoni Ioan, Martin Ruxanda, Tănase Tina, Groza Iosif, Domil Moise, Medrea Coriolan, Ghiorghiu Denisa Alexandra, Dobromirescu Gheorghe.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

Citiţi mai departe

Cele mai citite