Iulius Mall

VIDEO&FOTO! Lucrator din Lugoj, luat cu elicopterul SMURD in coma dupa un accident la locul de munca

accident de munca lugoj elicopter smurd 25 iulie 2014 timisorii firma barbat picat in cap coma traumatism (9)Grav accident de muncă în această dimineață, în jurul orei 11:00, la o companie de pe strada Timișorii din oraș, acolo unde un muncitor ar fi căzut de la o înălțime de aproape 6 metri în cap, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu. O ambulanță l-a preluat imediat pe bărbat din cadrul firmei lugojene, după care a solicitat ajutorul elicopterului SMURD, din cauza stării proaste a pacientului. Din informațiile furnizate de medicii care au intervenit la caz, se pare că bărbatul ar fi suferit un traumatism cranian și se află în comă, astfel fiind necesară intervenția elicopterului de la Timișoara.

Aparatul de zbor a luat pacientul din Lugoj, de pe Stadionul Municipal, iar acum se află în drum spre Timișoara pentru ca acesta să primească îngrijirile de specialitate necesare, însă medicii sunt rezervați în privința șanselor bărbatului. Urmează să fie deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul de muncă.

Publicitate

1 comments
  1. Să-i dea Dumnezeu zile nefericitului muncitor şi să-l ajute să treacă peste necaz…. Nu pot să nu remarc nemernicia conducătorului auto care, la volanul unei maşini de mare tonaj, în loc să dea prioritate Salvării ce venea cu viteză şi cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, s-a găsit el să-i taie calea pe str. Caransebeşului, că deh, nu l-o fi văzut de la cei 2,5 m înălţime ai cabinei auto şi nu l-a auzit deşi avea geamul deschis….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate