Iulius Mall

Nu i-au ajuns doua! Lugojeanul hot de biciclete a dat inca un atac ieri, dar a fost prins de politisti

biciclete furateNu i-au ajuns două, așa că a dat atacul la a treia bicicletă. La data de 20 mai, poliţiştii municipiului Lugoj au depistat un bărbat bănuit de furtul unei biciclete. În fapt, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul de 34 de ani, din Lugoj, ar fi sustras bicicleta care nu era asigurată, de pe strada Mocioni, din municipiul de domiciliu. În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit recuperarea bicicletei, care a fost predată păgubitului, însă surprizele nu s-au oprit aici pentru forțele de ordine, care au descoperit că bărbatul mai avea la activ încă două atacuri, cu doar o zi înainte de cel de ieri.

Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză. Vă reamintim că, faţă de bărbatul de 34 de ani poliţiştii lugojeni efectuează cercetări şi pentru furtul altor două biciclete, care ar fi fost sustrase în cursul zilei de 19 mai de pe străzile Timişorii şi 20 Decembrie 1989.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-banner

Publicitate

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate