Connect with us

Administrație

[RAPORT] 2013, an greu pentru Directia de Asistenta Sociala Comunitara din cadrul primariei Lugoj

Publicat

în

primire ajutoare alimentare ue lugojeanul 2013 noiembrei (5)Direcția de Asistență Socială Comunitară din cadrul primăriei Lugoj, care se ocupă cu îngrijirea celor mai nevoiași dintre lugojeni, a avut in 2013 o sumedenie de acțiuni dificile, greu de pus în aplicare sau care s-au lăsat cu publicitate nedorită pe toate canalele de televiziune din țară. Totuși, cumva, cei câțiva angajați ai acestui serviciu au reușit, într-un final, să le pună cap la cap și, pentru încă un an și cu un buget și mai mic decât în anii trecuți, să le ducă la bun sfârșit. Dacă lucrurile vor fi mai ușoare sau mai grele în 2014 pentru angajații și beneficiarii direcției, asta nu știm, însă, dacă ne luăm după cele petrecute anul trecut, viitorul este unul promițător.

RETIM

În primul rând, trebuie notată raza de acțiune a direcției, una considerabilă, având în vedere numărul mare de persoane care sunt îngrijite cu ajutoru acesteia. Astfel, DASC-ul cuprinde serviciile autoritate tutelară, ajutor social, asistență socială specializată, cantina de ajutor social, centrul de zi pentru adulți cu handicap neuropsihic, cel pentru copii cu handicap neuropsihic, complexul pentru bătrâni „Sfântul Nicolae” și serviciul creșe.ajutoare incalzire

Câte persoane beneficiază de ajutor social în Lugoj? 140, aproximativ, doar în 2013, pentru care serviciul a alocat suma de 165.835 de lei. Tot în anul trecut, lucrătorii serviciului au întocmit 571 de anchete sociale, pentru dosarele de ajutor, dintre care 46 pentru soluționarea cererilor și 525 pentru verificarea condițiilor de acordare a acestuia. Activitatea a fost una bogată și la cantina de ajutor social, acolo unde 81 de noi porții au fost aprobate de-a lungul anului. De asemenea, 53 de persoane nu au mai putut servi masa la cantină, la cererea acestora sau din cauza faptului că nu se mai încadrau în termenii legali.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

În așteptarea sezonului rece, sute de lugojeni au apelat la Direcție pentru a face rost de ajutor pentru încălzire. Astfel, fie că s-au încălzit cu lemne, gaze naturale sau energie electrică, 716 ajutoare au fost aprobate pentru cei aflați la nevoie, dintre care 199 pentru luna ianuarie, în sumă de 6.818 de lei, 188 în februarie, în cuantum de 6.478 de lei, 191 în martie, 6.530 de lei, 122 în noiembrie, în valoare de 19.520 de lei și 16 în decembrie, 1.740 de lei.

revelionul pensionarilor 2013 bilete teatru foto galerie 19 decembrie 2013 (5)

Direcția a fost angrenată și în alte acțiuni, pe cât de dificile, pe atât de așteptate de către beneificiarii programelor. Una dintre ele a fost cea în care seniorii orașului au primit tichete pentru balul dedicat lor, din luna septembrie a anului trecut, ocazie cu care aceștia au luat cu asalt primăria și s-au îmbrâncit ore bune la intrarea în instituție, rănindu-se și aducând vorbe grele la adresa aleșilor, totul în fața camerelor de luat vederi. Totuși, cu răbdare, s-a trecut și peste acest impediment, iar la revelionul dedicat pensionarilor s-a găsit o soluție pentru ca împărțirea biletelor să aibă loc într-un cadru civilizat, acestea fiind date în sala teatrului.

O altă acțiune importantă la care Direcția a coordonat distribuirea a fost cea a împărțirii alimentelor de la Uniunea Europeană. Efectuată în mai multe tranșe, de această acțiune s-au bucurat peste 3.500 de lugojeni, care au primit făină, mălai, macaroane, roșii în suc propriu, ulei, zacuscă, zahăr și conserve de carne de porc. DASC-ul a organizat de-a lungul anului și alte acțiuni, cum au fost cele dedicate bătrânilor din centrele sociale sau balurile pentru seniori, dar și alte manifestații publice asemănătoare.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Licitația pentru renovarea Podului de Fier va fi reluată de la zero. De ce a fost respins constructorul

Publicat

în

FOTO eyeinthesky.rio

S-a reluat licitația pentru desemnarea unui constructor care să repare Podul de Fier din Lugoj, considerat o emblemă a orașului. Singura firmă care și-a depus oferta la prima licitație nu a trecut de evaluare, conform informaților comunicate de reprezentanții Primăriei Lugoj. Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru noua licitație este 20 mai.

RETIM

Lucrările erau programate să înceapă în luna iunie, însă după reluarea licitației ar putea depăși acest termen. Estimarea este că acestea vor dura circa 10 luni, iar pe o mare parte din această perioadă traficul va fi blocat total.

Potrivit informațiilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului pentru reabilitarea podului este de 11,2 milioane de lei fără TVA. Proiectul cuprinde nu doar reabilitarea structurală a podului, ci și restaurarea celor patru clădiri-anexă, implementarea unui sistem de iluminat arhitectural și refacerea instalațiilor existente.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

Citiţi mai departe

Administrație

În ce investește Guvernul aproape 2 miliarde de euro în Timiș. Tronsonul de cale ferată Lugoj-Timișoara este cel mai avansat

Publicat

în

Tronsonul de cale ferată Lugoj-Timișoara este cel mai avansat din cele patru de pe ruta Caransebeș-Arad, unde se realizează ample lucrări de modernizare din bani europeni. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că firma care a câștigat licitația pentru tronsonul care traversează Timișoara va începe lucrările în perioada următoare, arată Radio Timișoara.

RETIM

Cel mai avansat este Lugoj -Timișoara Est, se lucrează, vor începe lucrările într-un final și pe Timișoara Est -Ronaț. Toate aceste întârzieri sunt din vina companiei care a câștigat, pentru că a depus în urmă cu câteva zile, dacă nu mă înșel, documentația pentru autorizația de construcție. Cel mai în spate a început, de fapt, cel mai târziu, este Caransebeș, Lugoj, dar să știți că înaintează foarte bine și are șanse mari să-i ajungă din urmă, cel puțin pe cei care lucrează pe Timișoara”, spune Sorin Grindeanu.

Lucrări la autostradă A1 și centura Timișoarei

Conform sursei citate, Ministrul Transporturilor a mai declarat că lucrările de pe tronsonul lipsă din autostrada A1, Margina – Holdea, sunt în lucru, iar săptămâna viitoare va face o vizită pe șantier. Lucrările la centura de Sud a Timișoarei sunt gata în proporție de 80 la sută, iar varianta de ocolire va fi funcțională la finalul lunii iulie, spune ministrul Sorin Grindeanu.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

De asemenea, el a anunțat că a fost deblocată și licitația pentru centura de Vest, iar la drumul de legătură Autostrada A1-Sânandrei situația va fi clarificată în următoarele săptămâni.

Ministrul Grindeanu a mai spus că în vestul țării sunt în derulare investiții de două miliarde de euro.

Am făcut un total al acestor investiţii şi nu le-am amintit pe toate, din infrastructură, să ştiţi că sunt în valoare de 10 miliarde de lei, deci cam 2 miliarde de euro, dar poate părea mult şi e mult comparativ cu ce s-a întâmplat în istoria ultimilor 35 de ani, dar Timişul, domnule prim-ministru, merită aceste investiţii, pentru că, aşa cum aţi amintit şi dumneavoastră, se numără printre judeţele care contribuie cel mai mult la PIB-ul României”, a mai spus Grindeanu.

Citiţi mai departe

Administrație

Patru blocuri pentru tineri, care vor fi construite în Mondial Bocșei, vor fi aprobate în următoarea ședință a Consiliului local

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Lugoj are pe ordinea de zi, a ședinței din 29 aprilie, studiul de fezabilitate pentru proiectul „Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri” . Documentația a fost întocmită de M.B.I. SELF PROJECT S.R.L..

RETIM

Potrivit proiectului hotărârii, principalele aspecte ale investiției includ construirea a patru blocuri cu locuințe destinate tinerilor, fiecare bloc având 10 apartamente și având un regim de înălțime P+2. Scopul acestui proiect este de a facilita accesul tinerilor în dificultate din comunități marginalizate la locuințe de calitate.

Investiția are o durată estimată de execuție de 14 luni. Această inițiativă este parte a strategiei de dezvoltare durabilă a localității și va contribui la îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru tinerii din Lugoj.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

Conform documentației valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 27,422,212.88 lei.

Locuințele vor îndeplini standardele NZEB plus, cu un consum de energie primară redus cu cel puțin 20% față de cerințele pentru clădirile cu consum energetic aproape egal cu zero conform orientărilor naționale.

Ce înseamnă NZEB

Conceptul de „NZEB” sau „Nearly Zero Energy Building” (Clădire cu Consum Aproape Zero de Energie), este o directivă europeană care impune standarde ridicate de eficiență energetică pentru clădiri noi.

Criteriile pentru construcția unui NZEB includ:

  1. Consum energetic aproape zero: Clădirea trebuie să consume o cantitate foarte mică de energie și să utilizeze în mare parte energie din surse regenerabile.
  2. Izolație termică și etanșeitate la aer: Clădirea trebuie să fie bine izolată termic și etanșă la aer pentru a reduce pierderile de energie.
  3. Utilizarea eficientă a energiei regenerabile: NZEB ar trebui să utilizeze surse de energie regenerabilă, cum ar fi panouri solare, pompe de căldură etc., pentru a acoperi necesarul energetic.
  4. Sisteme eficiente de încălzire, răcire și ventilație: Sistemele din clădire trebuie să fie proiectate pentru a funcționa eficient și a reduce consumul de energie.

Citiţi mai departe

Administrație

Fără covoare asfaltice noi, pe străzile Lugojului, pentru mai mulți ani. „Nu putem să ne batem joc de banii lugojenilor”

Publicat

în

RETIM

Fără covor asfaltic nou pe străzile Lugojului pentru ani buni, de acum încolo. Administrația locală se pregătește pentru o nouă achiziție publică doar pentru plombarea gropilor din asfalt. Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar, Bogdan Blidariu, spune că s-a ales această soluție din cauza problemelor existente la rețelele subterane, care trebuie înlocuite în totalitate.

„Până când nu vom rezolva problemele fundamentale ale Lugojului și nu vom schimba rețelele din subteran, nu vom face decât să întreținem drumurile. Adică o să reparăm gropile, așa cum avem și acum procedura în curs și o să începem să reparăm gropile. Covor de asfalt nu turnăm. Lugojul are două mari probleme. Una, rețelele subterane care nu sunt schimbate sau făcute prost și avem avarii pe ele toată ziua. Ați văzut că se sparge tot timpul câte o țeavă, inclusiv pe rețelele așa-zise noi. Și a doua mare problemă este că s-a asfaltat pe piatră publică. Orice asfalt pus peste piatră publică se deteriorează. Deci aruncăm toată ziua bani, să asfaltăm peste piatra cubică. Fosta administrație, în 12 ani, a asfaltat de 25 de milioane de euro. Vedeți și dumneavoastră care e calitatea străzilor. Ar fi iresponsabil să turnăm toată ziua covor de asfalt, doar pentru că dă bine. Nu putem să ne batem joc de banii cetățenilor, sub nicio formă. Mai bine merg acasă decât să fac așa ceva. O să reparăm gropile până când rezolvăm celelalte probleme.”, a afirmat Buciu, la podcastul „Direct la subiect”.

Autoliv - Paște Binecuvântat!

Acesta a mai declarat că administrația locală se află în discuții avansate cu Aquatim, care se pregătește să preia serviciul de furnizare a apei și canalizării din Lugoj și a identificat o sursă de finanțare pentru schimbarea rețelelor și refacerea stației de epurare.

Citiţi mai departe

Cele mai citite