Iulius Mall

Mare ti-e gradina, Doamne! Un betivan din Lugoj a sunat la 112 si a pus pe drumuri pompierii pentru nimic

DSCF3825După ce a băut bine la birtul din cartier, un lugojean din Cotu Mic s-a gândit să le facă o farsă… pompierilor. Astfel, în jurul orei 22:00, luni seara, acesta a pus mâna pe telefon și a sunat la 112, anunțându-i pe salvatori că într-un bloc de pe Splaiul Tinereții din oraș o persoană a rămas blocată în apartament. Fiind obligați să răspundă la toate apelurile de urgență, un echipaj de pompieri s-a deplasat imediat la fața locului, însă acolo nu au găsit nicio ușă ce trebuia deblocată, ci doar o persoană care stătea la televizor, pregătindu-se, până la acel moment, liniștită de culcare.

„Conform informațiilor, în interior ar fi fost o persoană care trebuia scoasă din apartament. În momentul în care au ajuns la fața locului, pompierii au observat că nu este o intervenție reală, persoana care a dat telefonul la 112 fiind o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, iar persoana din interiorul apartamentului neavând nevoie de o astfel de intervenție”, a declarat pentru LUGOJEANUL.ro Sindia Vlaia, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat. Bărbatul care a sunat la 112 va fi acum tras la răspundere pentru gluma costisitoare pe care a pus-o la cale.

Publicitate

1 comments
  1. Ei na, si voi, ca sa zic asa; ce, ati crezut ca din Lugoj au disparut tipii de genul „glumetului”?
    Da` cui credeti ca se adreseaza cite un edil cind ne promite ca vom fi capitala de Regiune? ori pune o fintina tisnitoare pe rîu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate