Noapte agitată pentru polițiștii lugojeni în acest weekend, după ce în noaptea de 25 spre 26 ianuarie au avut de-a face nu cu unu, ci cu doi șoferi care s-au urcat la volan beți. În jurul orei 01:00 dimineața, poliţiştii municipiului Lugoj au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada N. Pongratz. Întrucât şoferul de 39 de ani din Lugoj emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,52 mg\l alcool pur în aerul expirat.
În aceeaşi noapte, la ora 03:20, poliţiştii lugojeni l-au depistat pe un bărbat de 30 de ani, din Austria, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primăverii din Lugoj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,48 mg\l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri, şoferii au fost conduşi la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele celor doi şoferi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.