Trufe în valoare de 1.186.800 de lei au fost scoase la vânzare la un preț de nimic, de 40 de lei kilogramul, față de 1.500 de euro cât este pretul pieței, totul după ce 184 de kilograme au fost confiscate de polițiștii din Lipova în luna august al acestui an. Totul s-a întâmplat după un control într-un autocar, în timpul căruia polițiștii au descoperit marfa fără acte de proveniență. Marfa, transportată și predată unei firme din Hațeg, specializată în aceste ciuperci de lux, va fi valorificată în perioada următoare.
“Trufele au fost înregistrate ca marfă perisabilă ce trebuia vândută repede, de o firmă specializată. Ca valoare, legistaţia precizează că marfa e vândută la ultimul preţ de recepţie pe care l-a avut firma respectivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, Călin Arusti, citat de Mediafax.
Firma din Hațeg a vândut trufele care puteau aduce peste un milion de lei pentru bugetul de stat cu 40 de lei kilogramul, prețul total de vânzare fiind de 7.384 de lei. Banii rezultaţi din vânzarea trufelor au fost viraţi la bugetul de stat.
