Iulius Mall

88 de milioane de euro pentru drumul care unește Timișul, Carașul și Hunedoara

Un proiect major de infrastructură va lega direct județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, prin modernizarea Drumului Județean 684, care traversează zona montană a Munților Poiana Ruscă. Contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN 68A). Legătură cu județul Hunedoara la DJ 687D” a fost semnat prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest.

Investiția totală se ridică la 88 de milioane de euro, dintre care aproape 48 de milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile. Proiectul este derulat în parteneriat de Consiliile Județene Timiș (lider de proiect), Caraș-Severin și Hunedoara, iar termenul de finalizare este 30 iunie 2029.

Publicitate

Modernizarea celor 56 de kilometri de drum va transforma o arteră aproape impracticabilă într-o legătură strategică între localitățile Coșava, Tomești, Luncanii de Jos, Ruschița, Rusca Montană, Voislova și Lunca Cernii de Jos. Locuitorii din comunele Tomești (Timiș), Zăvoi și Rusca Montană (Caraș-Severin), respectiv Lunca Cernii de Jos (Hunedoara), vor avea acces mai facil către autostrada A1 și, implicit, către locurile de muncă, serviciile și centrele urbane din vestul țării.

Prin acest proiect, și turismul local va beneficia de un impuls semnificativ. Odată cu modernizarea DJ 684, mai multe obiective turistice vor deveni mai ușor accesibile pentru vizitatori: Peștera cu Apă de la Românești – unde are loc anual un concert simfonic, bisericile din lemn și morile de apă de pe Bega, mănăstirile și peisajele spectaculoase din Munții Poiana Ruscă. Totodată, investiția este așteptată să stimuleze dezvoltarea agroturismului și a micilor afaceri locale.

Lucrările prevăd reabilitarea carosabilului, amenajarea podețelor și podurilor, asigurarea scurgerii apelor pluviale, consolidarea versanților și creșterea siguranței circulației. Pe sectoarele de drum montan dificil vor fi realizate lucrări complexe de lărgire și consolidare.

„Unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus prin Programul Regional Vest este să dezvoltăm o regiune conectată, în care locuitorii să aibă acces mai rapid la servicii, locuri de muncă și șanse egale de dezvoltare. De aceea, acest drum strategic este foarte important pentru noi, pentru că el va deschide zona Munților Poiana Ruscă spre investiții, turism și oportunități economice. În același timp, proiectul reprezintă un exemplu foarte bun de colaborare între consiliile județene, cu efecte pozitive pe termen lung asupra întregii regiuni”, a declarat Georgiana Radac, director în cadrul Direcției Generale Autoritate de Management PR Vest 2021-2027 – ADR Vest.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate