
Afara sunt peste 35 de grade. La umbra. La nivelul asfaltului, temperatura ajunge usor la 50 de grade Celsius. La nivel de stomac, putine sunt mancarurile care ii fac pe plac acestuia, in astfel de situatii meteo.
Cele mai indicate in aceasta perioada sunt salatele, iar la Lugoj exista din fericire 3 localuri unde salatele sunt, dupa parerea noastra, preparate principale in meniuri, toate trei restaurante facand o treaba buna spre foarte buna cand vine vorba despre acest preparat.
Primul local care ne vine in minte este Escada. Daca tineti minte, nu de mult Escada insemna o camera de 2 metri patrati, in blocul turn de la Unic, de unde se facea doar livrare la birou sau domiciliu. Acum, Escada este un restaurant adevarat in Piata Dragan, cu pizza, feluri principale si altele, dar mai ales salate, unde noi credem ca inca se descurca cel mai bine.
Recomandam mai ales salata cu piept de pui, care e usoara si iti potoleste imediat foamea. Daca nu esti la dieta, cere si o bageta neagra cu seminte, dar si dressing Escada, care sunt delicioase.
Apoi, bineinteles, sunt cei de la Benfast, care pana la urma au adus la Lugoj celebra shaorma dietetica. La capitolul salate, la Benfast ne place la maxim Greceasca si Mexicana, pentru ca sunt delicioase si chiar respecta toate indicativele pentru salatele care se pretind a fi.
Greceasca am si recenzat-o aici, nu de mult, si putem spune ca este cea mai buna salata greceasca din Lugoj in acest moment. Cei de la Benfast mai fac si durrum, kebab si alte preparate, cu sosuri light, diet-friendly.
Un al treilea local in care va puteti potoli pofta de salate este Doria. Salata Crispy de la Doria este delicioasa, vine intr-un volum potrivit pentru o masa de pranz rezonabila, nu prea grea, dar nici prea usoara, iar ca pret este mai mult decat decenta.
Gasiti in meniul lor o gama variata de salate, si va recomandam sa le incercati pe cat mai multe dintre ele in perioada verii, perioada dedicata mancatului de legume si fructe proaspete.
P.S.: Stim, am lasat pe dinafara Gasthaus Eduard, un local in care se servesc salate delicioase. L-am lasat pe dinafara cu un motiv, acela ca, dupa parerea noastra, nu salatele sunt atractia principala a acestui restaurant, ci un alt preparat bun de te lingi pe degete. Despre Gasthaus insa vom povesti mai multe in curand, in cadrul unei recenzii complete, aici pe blog.

Jadore cele mai bune salatE!
La escada au mancare foarte buna si preturi mici, la benfast cam mari preturile, la doria cele mai mari….
Din păcate, Escada, de când e în locația nouă are prețuri enorme ( deh, chiria, investițiile care trebuie recuperate cât mai repede ) o fac să nu mai fie atractivă! Gasthaus? Ei bine, prețuri din ce în ce mai mari și tot mai slab calitativ/cantitativ.Doria nu am încercat de ceva timp, iar Benfast ( nu sunt fan) e de departe preț/calitate / cantitate cea mai bună alegere!